Vi se pare oportună schimbarea subordonării ICR (de la Preşedinţie la Senat) pe care Guvernul intenţionează să o facă?
Mie mi se pare că instituţiile ar trebui să-şi schimbe mai rar subordonarea şi să existe aşa cum au fost ele întemeiate, dacă au dat rezultate bune. Şi cred că ICR – deşi nu am nici un fel de simpatie personală pentru conducerea sa – este o instituţie care şi-a făcut datoria.
Deci, după părerea dumneavoastră, ar trebui să rămînă în actuala formulă, cu o conducere numită de Preşedinţie?
Nu văd de ce s-ar schimba. Dacă domnul preşedinte Traian Băsescu, mai mult sau mai puţin, şi-a făcut de cap cu această zonă, e de sperat că un viitor preşedinte al României, mai normal din punct de vedere cultural, va avea grijă de o asemenea instituţie. De altminteri, chiar şi în mandatul lui Traian Băsescu, şi în mandatul domnului Patapievici instituţia a crescut, s-a dezvoltat, a primit fonduri... Sigur, ce acuz eu este felul în care s-a făcut schimbarea lui Augustin Buzura în 2005, într-un chip absolut nefiresc. Dar, asta a fost hotărîrea preşedintelui şi să sperăm că, în cazul în care ICR rămîne la Preşedinţie, un alt preşedinte va fi mai normal. Deci, eu nu văd rostul acestui transfer.
Credeţi că există programe ale ICR care ar trebui schimbate şi programe care ar trebui menţinute?
Spre deosebire de epoca domnului Buzura, în epoca domnului Patapievici eu n-am fost în nici un fel la curent cu ce face Institutul Cultural Român, am luat doar întîmplător cunoştinţă de unele programe. Şi cele de care am luat cunoştinţă mi se par foarte bune, de pildă Programul Cantemir, pe care-l dau mereu drept exemplu. Însă mai mult nu pot eu să spun pentru că nu sînt la curent cu aceste programe.
Dacă, teoretic vorbind, vi s-ar propune să preluaţi conducerea acestui institut (numele dvs. s-a vehiculat prin presă în legătură cu asta) la un mo