Din 10 august va demara cel mai amplu program al Ministerului Agriculturii din acest an, program care se referă la stabilirea cotelor de lapte pentru următorii ani. În acest sens, în cele 10 centre din judeţ, care au arondate câte 5 – 6 comune, vor fi detaşaţi, pentru următoarele două luni, 30 de specialişti ai Direcţiei Agricole Braşov, care să discute cu fermierii şi ţăranii, pentru a-i ajuta să-şi completeze cererile şi mai ales, ce este mai important, să înţeleagă ce înseamnă această cotă de lapte şi la cât trebuie dimensionată ea. Directorul Direcţiei Agricole Braşov, Dănuţ Szasz, spune că subalternii săi vor sta la dispoziţia crescătorilor de vaci pentru o implementare cât mai bună a acestui program. „Specialiştii noştri îi vor ajuta pe oameni să completeze cererile de intrare în cotă. Este cea mai importantă acţiune a Ministerului Agriculturii în acest an, deoarece de aceste cote depinde activitatea fiecărui crescător de vaci care intenţionează să comercializeze laptele. Iar cine nu va completa acum cererile pentru cota de lapte nu va mai avea posibilitatea, după integrarea României în UE, să mai vândă lapte, mai precis din data de 1 aprilie, conform negocierilor încheiate”, a spus, ieri, Dănuţ Szasz, directorul Direcţiei Agricole Braşov. Un element deosebit de important al conceptului de cotă de lapte îl reprezintă faptul că aceasta se poate transfera sau moşteni, dar nu se poate modifica, iar procesul de obţinere a cotei de lapte este gratuit. Termenul limită până la care se poate solicita cota de lapte este 31 octombrie 2006, iar primul an de cotă de lapte este cuprins între 1 aprilie 2007 – 31 martie 2008.
Ce înseamnă cota individuală de lapte?
Cota individuală pentru vânzări directe reprezintă cantitatea maximă de lapte şi produse lactate care poate fi vândută direct către consumator de către producătorul de lapte de pe piaţa liberă în