Aseară, Federaţia Internaţională a Criticilor de Film (FIPRESCI) a adus o primă recunoaştere a peliculei româneşti „Poziţia copilului”. Dar cum ştim că adesea asta înseamnă şi o abonare în palmaresul final (vezi „Poliţist adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu la Cannes, de exemplu) pentru diseară sunt aşteptări mari.

Berlinul ne-a mai recunoscut cu un urs de argint noua cinematografie, odată cu „Eu când vreau să fluier, fluier” al lui Florin Şerban, iar subiectele care trag sau sunt cu închisori, fascinează (aici ce-i drept se pare că autorul accidentului mulţumită unei mame influente şi foarte abile, cărei nici măcar nu-i este recunoscător măcar o clipă, scapă, doar cu ceva palide mustrări de conştiinţă).

Scenariul cutremurător al lui Răzvan Rădulescu şi al lui Călin Peter Netzer, care l-a şi regizat a stârnit aprinse comentarii, strecurând la un loc o familie disfuncţională pe mai multe nivele şi o corupţie mai mult sau mai puţin subtilă, totul tratat cu suficient cinism cât să nu lase pe nimeni indiferent şi interpretat magistral şi pe alocuri atât de real, că te sperii la ideea că asemenea oameni există şi nu ţi-ai dori, în mod special, să-i întâlneşti vreodată.

Tot aseară, în paralel cu Berlinala, într-o clădire de decor de cinema, de Tornatore sau Bille August a fost şi o dublă premieră în Germania a altui regizor român care a trăit ani buni în această ţară, (ca şi Netzer) Radu Gabrea.

ICR Berlin a prezentat într-o succesiune bine-venită, foarte specialul documentar cu un titlu incitant „Evrei de vânzare”, şi „Trei zile până la Crăciun” (ultimele trei zile din viaţa Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu).

Sala era plină de un public dornic să afle dacă va fi programat şi la televizor (clar din dorinţa de a-l revedea) documentarul cu „poenarii” cum li se spunea evreilor în dosarele secrete ale securităţii, citite cu un glas care-ţi dădea