I.G. Duca, Armand Călinescu, Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu. Sunt cele mai cunoscute dintre asasinatele politice care au marcat destinul României, după Marea Unire. În decembrie 1933, I.G. Duca era împuşcat în ceafă, pe peronul gării din Sinaia. Atentatorul – un legionar din “echipa morţii”. Şase ani mai târziu, în toamna lui 1939, Armand Călinescu este asasinat şi el, la Bucureşti. Cei doi erau, la momentul atentatelor comise asupra lor, prim-miniştri ai României. În 1940, alţi doi demnitari români sunt asasinaţi: istoricul Nicolae Iorga şi economistul Virgil Madgearu, amândoi înregimentaţi politic şi duşmani declaraţi ai legionarilor. Pe timpul guvernării legionare, mulţi alţi oameni politici au fost atinşi de glonţ. A fost o... “serie neagră”, o perioadă propice atentatelor de acest fel, dar primul şi, până acum rămas cel mai grav asasinat poltic din istoria modernă a României, rămâne cel comis asupra lui Barbu Catargiu, la 8/20 iunie 1862, la numai trei ani de la Unirea, sub acelaşi sceptru, a celor două principate române, Valahia şi Moldova.
Ca şi primii doi pe care îi aminteam aici, Barbu Catargiu era prim-ministru al ţării. Iar asasinatul asupra sa este şi rămâne cu atât mai grav, cu cât, nici până în ziua de astăzi – deşi au trecut 151 de ani de atunci – nu se ştie exact cine l-a comis şi care au fost adevăratele motive. Mai mult chiar, cazul, în loc de a fi instrumentat până în pânzele albe, a fost muşamalizat “la ordin”, încât “criminaliştii istoriei”, acei cercetători capabili să scoată adevărul la lumină şi din cele mai slabe indicii, nu au reuşit să-i dea de capăt. Dacă adăugăm aici umbrele vinovăţiei (morale, cel puţin) care planează chiar asupra domnitorului Micii Uniri, Alexandru Ioan Cuza, o să avem tabloul complet al unei întâmplări de încadrat la categoria “istorii neelucidate”.
Înainte de a trece la relatarea propriu-zisă a
