Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Voi încerca să aflu ce a fost la Comisia Juridică din Cameră

Publicat in Romania Libera, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, miercuri, că va încerca să afle în ce condiţii au fost aprobate proietcele de lege, luni seară, în Comisia Juridică, transmite Mediafax.

Citeşte şi: Adevărata miză a modificării Codului Penal: fonduri publice de sute de milioane de euro vor putea fi sifonate legal de rudele şi prietenii baronilor

Antonescu a fost întrebat de jurnalişti dacă modul în care au fost promovate o serie de iniţiative în Camera Deputaţilor, fără să fie prezentate rapoartele Comisiei juridice înaintea votului din plen, nu ridică mari semne de întrebare.

"Sunt absolut de acord cu dumneavoastră că, mai ales pe o asemenea iniţiativă, lucrurile trebuie făcute sau trebuiau făcute cât mai la vedere şi cât mai în Regulament. N-am niciun fel de ezitare să spun că încercând să fac abstracţie de calitatea mea de politician, de calitatea mea de parlamentar, de calitatea mea de lider politic în majoritate şi acţionând numai în calitatea mea de cetăţean, faptul că aceste modificări au apărut aşa, într-o suită foarte rapidă şi foarte aglomerată a unei ordini de zi, că nu a existat din partea iniţiatorilor curajul de a ieşi şi a spune «Vom modifica Codul penal, aceste lucruri le vom modifica din aceste motive» acest lucru este regretabil, sunt perfect de acord cu dumneavoastră", a spus Antonescu.

Citeşte şi: Ziua cea mai neagră a luptei anticorupţie

Liderul PNL a fost întrebat dacă nu va încerca să afle de la colegii de partid care a fost situaţia la nivelul Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, unde o serie de proiecte de lege au fost aprobate în mod netransparent.

"Voi încerca să aflu, mai ales că acum mi-aţi deschis...am şi eu apetitul meu de detectiv. Sunt şi eu un ziarist ratat", a asigurat liderul PNL.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categori

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews acum o ora
Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters. Televiziunea publica din Italia a publ

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 9 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 2 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum o ora
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 3 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 3 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Cum va fi vremea în următoarea perioadă. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 10 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, în perioada 13 mai - 10 iunie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în unele zone, iar ploile vor fi

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°