"Bursucul" a păţit-o la Mediaş, unde Gazul a căpătat consistenţă pe mîna ex-stelistului Vîtcă
Mediaşul a "pîrlit" Urziceniul, cum a făcut-o şi cu Dinamo, şi cu Poli Timişoara! Prima a scăpat doar cu ajutorul lui Lajos, care i-a oferit la final un 1-1. A doua a scăpat din pricina impreciziei lui Bud, scor 0-0.
Pentru prima dată în acest sezon pe teren propriu, Gazul a preferat ieri prudenţa în locul ofensivei totale. Kubala, şut în Galamaz (16), şi Dudiţă, trasor de la 25 de metri (20) au încercat primii poarta lui Arlauskis. A urmat ghiuleaua formidabilă a lui Bud, din 30 de metri, care a şters vinclul (34). Unirea a replicat şters, mingile lungi, de inspiraţie britanică, ajungînd greu la Dănălache, eclipsat de uriaşul Markovici, sîrbul de 2,04 metri.
Mediaşul a forţat după pauză, cu acelaşi Markovici pe post de vîrf împins la fazele fixe. Dudiţă a scăpat singur, dar a fost blocat de Fernandez (58), apoi Todea a lovit năpraznic de la 20 de metri, Arlauskis a respins în faţă, iar Bud a împins în plasă (60). Abia atunci meciul s-a încins. "Bursucul" şi-a împins echipa sus, iar Rusescu a ratat egalarea din 5 metri (70)! Vîtcă a scos incredibil şutul lui Bordeanu (71), iar Brandan a fost la o palmă de gol, printr-un lob de la 40 de metri (72). Urziceniul a forţat cu toate liniile, dar Vîtcă a fost peste tot. Inclusiv în faţa lui Bilaşco, care nu l-a putut bate din 4 metri (89). Unirea a păşit fals, iar Gazul speră, cu argumente, să scape de retrogradare.
"Nu avem nici o scuză pentru înfrîngere. Dar Gazul se va salva de la retrogradare, după ce va bate aici şi pe Rapid, şi pe CFR"
Dan Petrescu, antrenor Unirea Urziceni
"Am fost sunat de domnul Argăseală şi de jucătorii de la Steaua, care m-au felicitat. Îmi pare rău de Zapata. Sînt prieten cu el"
Cosmin Vîtcă, portar Gaz Metan
"A