Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acord între Coreea de Nord şi Coreea de Sud, încheiat la Panmunjom după 12 ore de negocieri

Publicat in Gandul, luni 8 iulie 2013 ·

Cele două Corei au ajuns la un acord duminică, după mai bine de 12 ore de negocieri delicate, privind redeschiderea complexului industrial Kaesong, închis din aprilie pe fondul tensiunilor puternice între Seul şi Phenian, relatează AFP.

Negociatorii, reuniţi în localitatea Panmunjom, pe linia de demarcare, au hotărât ca firmele prezente în acest complex finanţat de Coreea de Sud şi situat în Coreea de Nord să îşi reia activităţile, conform termenilor acordului semnat de cele două părţi în cursul dimineţii, a anunţat presa sud-coreeană.

Aceştia au decis să se întâlnească din nou miercuri chiar în cadrul complexului Kaesong pentru a găsi mijloace de a evita pe viitor o altă închidere a acestor instalaţii şi au ajuns la un acord privind inspecţia prealabilă de către oameni de afaceri sud-coreeni.

Aceste negocieri au intervenit după două luni de la o puternică degradare a relaţiilor între Nord şi Sud mai ales în urma ameninţărilor venite din partea Coreei de Nord, a cărei economie suferă în urma sporirii sancţiunilor impuse de Naţiunile Unite ca urmare a unui test nuclear în februarie.

Seul şi Phenian au afirmat mereu că vor să redeschidă complexul Kaesong, locaţie simbolică care a resimţit din greu aceste tensiuni şi faţă de care niciuna dintre cele două ţări nu a vrut să preia responsabilitatea, declarând-o oficial închisă. Cele două state s-au limitat la a recunoaşte o oprire provizorie a activităţii, acuzându-se reciproc de cauza aceste suspendări.

Cele două Corei au ajuns la un acord duminică, după mai bine de 12 ore de negocieri delicate, privind redeschiderea complexului industrial Kaesong, închis din aprilie pe fondul tensiunilor puternice între Seul şi Phenian, relatează AFP.

Negociatorii, reuniţi în localitatea Panmunjom, pe linia de demarcare, au hotărât ca firmele prezente în acest complex finanţat de Coreea de Sud şi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum o ora
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 58 minute
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum 40 minute
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 2 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Mihai Mărgineanu, șocat de experiența din Vama Veche- „Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?“

Ziua Constanta acum 2 ore
Celebrul Mihai Margineanu, a făcut publică o relatare sinceră și plină de umor despre experiența sa recentă petrecută în Vama Veche de 1 Mai. Într-o postare captivantă pe rețeaua de socializare Facebook, Margineanu a descris cum a fost martor la din

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum o ora
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°