Decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) cu privire la Legea uninominalului pur, prin care aceasta a fost declarată neconstituţională, a fost luată cu unanimitate de voturi, informează CCR, într-un comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.
În privinţa hotărârii privind modificarea Legii învăţământului în legătură cu patrimoniul universităţilor particulare, prin care aceasta a fost declarată, de asemenea, neconstituţională, CCR precizează că decizia a fost luată cu majoritate de voturi.
Curtea Constituţională a decis, miercuri, că Legea uninominalului pur este neconstituţională.
Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.
"Legea în întregul său a fost declarată neconstituţională", a susţinut Zegrean, întrebat despre decizia judecătorilor în cazul votului uninominal.
Curtea Constituţională a discutat, miercuri, sesizarea PDL în cazul legii privind sistemul uninominal de vot propusă de USL, care prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat şi prin care pragul electoral a fost eliminat.
PDL a depus, în 31 mai, la Curtea Constituţională sesizarea privind legea uninominalului pur iniţiată de Victor Ponta şi Crin Antonescu.
Deputatul PDL Sulfina Barbu susţinea atunci că legea votului uninominal iniţiată de Ponta şi Antonescu "este croită pentru interesul electoral al USL", încalcă normele privind suveranitatea poporului exprimată prin referendumul din 2009 şi nu respectă rezultatele acestuia.
Deputatul PDL a mai spus că USL încalcă normele privind principiul egalităţii şi al reprezentativităţii în drepturi.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a spus că USL a adus "modificări abuzive la legea electorală" şi că scopul legii, exprimat de Ponta şi Antonescu este de a distruge PDL.
Contestaţia