Emeric Dembrovschi, cel mai bun jucător al României la Mondialul de acum 41 de ani, consideră că fotbaliştii din echipa lui Piţurcă sunt mult sub valoarea celor din generaţia sa.
În fotbalul românesc, toată lumea îl ştie drept Emeric Dembrovschi, deşi în acte îl cheamă Emeric Dembroschi. La 66 de ani, cel mai bun fotbalist al României de la Cupa Mondială din 1970 este observator de joc din partea Ligii Profesioniste de Fotbal şi căutător de talente pentru divizionara secundă Poli Timişoara.
„Adevărul": Vă mai amintiţi cum aţi făcut primii paşi în fotbal?
Emeric Dembrovschi: Eu sunt născut în Maramureş, la Câmpulung de Tisa. Acolo am încălţat pentru prima oară ghetele de fotbal. Puţini ştiu azi că am început ca portar. Numai că la un meci m-am plictisit atât de tare încât am ieşit dintre buturi, i-am driblat pe toţi şi am dat gol. Atunci mi-a zis profesorul: „Bine, treci în teren". Şi acolo am rămas.
Aţi marcat contra Braziliei, la Mondialul din 1970. E reperul carierei dumneavoastră?
Poate. Am dat gol cu capul, însă n-a contat prea mult, ei aveau deja 3-1. S-a terminat 3-2. Am mai avut o bară, cu un şut de la 25 de metri. Păcat că nu a intrat, cred că putea concura la cel mai frumos gol al turneului. Oricum, noi, românii, am fost singurii care am dat două goluri Braziliei, echipă care ulterior a fost desemnată cea mai bună a tuturor timpurilor. Bine, Barcelona actuală le-ar fi dat clasă, dar asta-i altă poveste. Să ştiţi că şi golul pe care l-am dat în meciul cu Grecia (1-1), din 1969, care ne-a şi calificat la Cupa Mondială, îmi este foarte drag.
Putea România să obţină mai mult în Mexic?
Sigur că da. Ne-a lipsit doar o anumită experienţă internaţională. Să nu uităm că pe atunci echipa naţională juca doar câte patru meciuri pe an. Dacă am fi fost lăsaţi şi noi să jucăm prin străinătate, cu sig
