Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu dă vina pe "cei 6 inși de la CCR" pentru faptul că USL nu își pune în aplicare proiectele

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 15 septembrie 2013 ·

Liderul PNL Crin Antonescu a găsit o justificare pentru faptul că, în ciuda majorității de 70% din Parlament, USL nu își poate pune în aplicare proiectele la care s-a angajat în fața românilor: "cei șase inși de la Curtea Constituțională". Sursa: NICU DÎRDÎIAC

''Am 70 la sută, am votul cetăţenilor într-o majoritate copleşitoare, doresc să fac nişte proiecte pe care le-am angajat faţă de cetăţeni. Modificarea Constituţiei, să spunem regionalizarea. Ne apucăm de chestiunea asta din prima zi a noului Parlament, o urmărim cu seriozitate, lucrăm, muncim la ea, facem acest proiect, exprimăm voinţa unei majorităţi. Deci, ar părea până acum că suntem la putere. Vine Curtea Constituţională şi ne spune 'Da, proiectul e în regulă, e constituţional, e dreptul vostru să-l faceţi, că de-asta sunteţi în Parlament, dar nu vrem noi, şase inşi din Curtea Constituţională să o aplicaţi vreun an. Neavând nicăieri în Constituţia României o prevedere care permită aşa ceva, neavând nicăieri în legea Curţii Constituţionale o asemenea prerogativă care să-i permită Curţii aşa ceva, suntem în faţa unei decizii arbitrare, pe care totuşi n-o putem încălca pentru că, nu-i aşa, în momentul ăla nu mai suntem stat de drept. Unde-i puterea? Unde-i puterea legislativă? La noi nu. Ăsta e un exemplu simplu'', a spus liderul PNL într-un interviu care urmează să fie publicat marți de Agerpres.

Crin Antonescu a mai adăugat că atunci când a spus că este în Opoziție, acest lucru nu avea de-a face cu premierul sau Guvernul.

''Atunci când eu am spus că mă simt în opoziţie, asta nu avea de-a face cu Guvernul şi cu primul-ministru. Şi am şi precizat, chiar atunci când am spus-o, că nu e vorba de o opoziţie faţă de Guvern, ci o opoziţie faţă de putere, pe care simt că n-o deţinem. Acum, ce cred liberalii îmi e clar, pentru că cei mai mulţi, dar nu toţi, simt la fel ca mine. Ce cred partenerii

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum o ora
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, la fel şi raportările incorecte în domeniul sustenabilităţii

News.ro acum 2 ore
Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai pentru a satisface anumite cerinţe legale, anumite presiuni d

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum 58 minute
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Marcel Ciolacu; Din păcate, şi România este pe harta traficanţilor de persoane. De aproape 20 de ani, una dintre principalele ţări-sursă pentru victimele exploatate în Europa / Peste 500 de cetăţeni români sunt identificaţi anual ca victime

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, luni, un mesaj în cadrul evenimentului de lansare a Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2024-2028, citit de către şeful Cancelariei premierului, Alexandru-Mihai Ghigiu. Premierul

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 2 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Un bărbat, surprins de Garda de Coastă în timp ce pescuia sturioni în Marea Neagră

Mediafax acum 3 ore
Bărbatul care pescuia ilegal sturioni a fost surprins în timpul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în Delta Dunării. Poliţiştii de frontieră din Grupului de Nave Sulina, împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°