Preşedintele Traian Băsescu a acordat, luni seara, televiziunii publice, un interviu de o oră, în care s-a delimitat de PD, a susţinut că PSD vrea să dea o lovitură de stat şi i-a Preşedintele Traian Băsescu a acordat, luni seara, televiziunii publice, un interviu de o oră, în care s-a delimitat de PD, a susţinut că PSD vrea să dea o lovitură de stat şi i-a recomandat premierului Tăriceanu să se mute în Belarus. Băsescu a mai spus, printre altele, că i-a avertizat, încă din 2005, pe membrii guvernului, asupra faptului că discută la telefon cu persoane aflate sub urmărire. Un subiect aparte l-a constituit Ion Iliescu, pe care şeful statului l-a numit "bătrânul edec" şi pe care l-a acuzat că, "la bătrâneţe", vrea să facă "un pocinog", modificând prevederile referitoare la revocarea preşedintelui României. Traian Băsescu a mai anunţat că vrea să se adreseze parlamentului în legătură cu "sistemul perpetuat" al intervenţiilor în justiţie. "Democraţii au luat o decizie înţeleaptă" "Vă garantez că nu am cerut PD-ului ieşirea de la guvernare (…) Trebuie să vă spun că le mulţumesc pentru că au luat o decizie înţeleaptă", a declarat, ferm, preşedintele Băsescu, în cadrul interviului acordat TVR. Totuşi, luni, majoritatea liderilor democraţi vorbeau despre discuţiile contradictorii dintre Băsescu, pe de o parte, şi Boc şi Videanu, pe de altă parte, tocmai în legătură cu ieşirea de la guvernare. Membrii conducerii PD se temeau că, după această dispută, Băsescu ar putea fi tentat să se apropie mai mult de PLD. De altfel, în cadrul interviului, şeful statului a spus că a cerut inclusiv democraţilor să nu-l mai "amestece" în viaţa lor de partid. "Ce le cer însă, şi lor şi liberalilor, că astea sunt cele două partide care se pare că au dubii asupra poziţiei mele, să nu mă amestece în partide", a declarat Băsescu. Preşedintele României a continuat, luni seara, să-i atace pe trei