Nu-mi place să scriu texte cinice, pentru că sunt de părere că viața e destul de cinică şi fără să o provocăm noi cu fraze bine sau prost aşezate în pagină. Nu-mi plac nici titlurile dure, pentru că ştiu că destinele sunt ele, singure, suficient de dure cu fiecare dintre noi şi, sinceră să fiu, mi-e şi teamă să intru în bătălii pe care nu sunt convinsă că le pot duce până la capăt. Am evitat, prin urmare, să comentez drama prin care trece dragul nostru actor Alexandru Arşinel. Mai precis, am ocolit – spun eu, cu eleganță – subiectul “rinichiul lui Arşinel”, dar, ca şi în alte cazuri, am ajuns să mă tem să nu cumva să tac prea mult şi să regret, mai târziu, fiecare cuvânt nerostit.
Rinichiul lui Arşinel. Cât de urât sună! Ca o piesă de teatru macabră, cu un scenariu incredibil de prost, cu actori puțini şi cu figuranți mulți care invadează scena, figuranți cărora nu le curge nici un strop de moralitate prin vene. După transplantul pe care l-a suferit, după suferința fizică pe care i-a rezervat-o viața, acum Alexandru Arşinel trebuie să înfrunte şi opinia publică, să explice... de ce a primit aşa de repede un rinichi? De ce? În numai câteva săptămâni? Doar pentru că e persoană publică? Doar pentru că e unul dintre cei mai iubiți actori din țara noastră? Păi... Stați puțin, domnule, spun ei, plini de o răutate perfect asortată cu vremurile noastre, asta nu vă dă dreptul să ne luați rinichii de pe liste! Totul... până la rinichi, parcă ar striga la unison cei care şi-au pus în cap să-i dea omului peste cap organismul şi psihicul, tocmai într-o clipă de cumpănă în care are nevoie de linişte.
Alții, mai practici din fire, se leagă de alte date. Comentează vârsta artistului, de parcă ar vorbi de ultimele numere care au ieşit la loto. “Cât are? 70? Nu, dragă, are mai mult, vreo 74! ” De ce a mai primit, şi cu prioritate, un rinichi la anii săi, când pe
