Aflu ca, intr-o recenta dezbatere de la TVR, i s-a adus la cunostinta d-lui Adrian Nastase o opinie a mea care suna astfel: „Impresia mea e ca PSD are mai multe slugi, mai multi trepadusi, mai multi acoliti decat simpatizanti reali”. Si a fost solicitat sa comenteze aceasta impresie a mea, recunosc, nu foarte placuta.
D-l prim-ministru a zis - daca mi s-a relatat exact - ca, din trei editoriale, doua i le consacru domniei sale, punandu-mi intrebari la care raspund singur.
N-am tinut o contabilitate care sa-mi permita sa ma lamuresc ce loc ocupa d-l Nastase in preocuparile mele. In masura in care il intereseaza, pot sa-l asigur ca am alte obsesii si sper ca asta nu-i va leza orgoliul. Faptul ca-mi pun intrebari are o cauza de ordin personal.
Nu reusesc sa socot pierdere de vreme atentia data unei politici obscene, in care amicul d-lui Hrebenciuc, cunoscutul semidoct Sechelariu, se compara cu Iisus Christos, iar coruptia atinge limite halucinante, de vreme ce insusi premierul e banuit de unii ca n-ar fi strain de ea. Probabil, nu am suficienta incredere nici in unele convingeri intime.
In sinea mea, nu iau in serios ideea – care circula – ca PSD poate fi „reformat”, poate fi „modernizat”. Cum sa „reformezi”, cum sa „modernizezi” un abces? Un abces trebuie, pur si simplu, extirpat, pentru a nu infecta totul in jur. Dar se vede ca nu sunt un sceptic autentic. Continui sa-mi pun intrebari.
Caci,e, probabil, modul meu de a spera. Intre altele, sper ca, intr-o zi, romanii se vor dumiri, toti, pe ce averi injustificabile sta oligarhia care ne tine discursuri de „stanga”.
Dar, tot punandu-mi intrebari, am descoperit cu placere ca nu sufar de un antipesedism maniacal. Pot admite ca exista si persoane respectabile intr-un partid pe care, ca partid, l-as vrea inlaturat de la putere la toamna. E drept ca, din ce cunosc eu
