"Se zice, ca nimeni nu poate sa scrie istoria faptelor nepetrecute. Se poate însa scrie istoria faptelor plazmuite, desi ele n-au fost înca savârsite". Prin aceste rânduri îsi începea articolul din revista Arhitectura (anul III, 1924) Ioan Slavici, consacrat unui mare absent dintre monumentele capitalei si continua: "Însirare de asemenea fapte e istoria catedralei Bucurestilor, pe care pâna acum Românimea nu s-a învrednicit înca s-o ridice-ntru marirea lui Dumnezeu".
Într-adevar, ivita înca din timpul Razboiului de Independenta (1877), ideea construirii unei catedrale reprezentative pentru statul român modern a cunoscut mai multe tentative de realizare; conceputa initial drept "Catedrala Bucurestilor", monumentul s-a transformat apoi, dupa realizarea Marii Uniri, din 1918, în "Catedrala Neamului" si apoi în "Catedrala Mântuirii Neamului", dar a ramas, din pacate, pâna astazi la nivelul de proiect pios. Urmarind marturisirile scriitorului I. Slavici, vom reda mai jos câteva crâmpee din istoria acestei idei cu speranta ca astazi, la 128 de ani de la lansarea ei, îsi va gasi, în sfârsit, întruchiparea cuvenita în zid si marmura. Si aceasta, ca o modesta pledoarie pentru trecerea la realizarea unui asemenea esential proiect al afirmarii identitatii noastre nationale, în cadrul unei Uniuni Europene "a natiunilor" si drept marturie a profilului întotdeauna inconfundabil al românilor în istorie, pentru generatiile viitoare.
Orasul cu peste 100 de biserici
În a doua jumatate a secolului al 19-lea, Bucurestiul avea peste o suta de biserici, dar dintre acestea putine erau reprezentative prin vechimea si constructia (arhitectura) lor. În binecunoscuta sa lucrare "Bucurestii vechiului regat" (Editura Universul, 1944) George Costescu retine pentru aceasta perioada, în primul rând: Mitropolia, ridicata la 1654 de Constantin Voda Serban, recladita dupa ma
