» Indicii incheie saptamana cu doua zile de cresteri semnificative. BET a depasit chiar pragul de 7.500 de puncte
» Casa de Bucovina–Club de Munte a repetat traiectoria Teraplast si a scazut la bursa din prima zi, dupa listare.
» Transelectrica a anuntat un profit net cu aproape 100% peste rezultatul primului trimestru din 2007.
Indicii BET si BET-FI au avut joi si vineri doua zile de verde intens dupa ce, la mijocul saptamanii, indicele societatilor financiare, de exemplu, marca un nou minim aproape de 48.500 de puncte. Chiar in conditiile acestor reveniri - cam prea consistente intr-o perioada atat de scurta de timp - nu sunt inca semne decisive care sa sustina afirmatia ca tendinta de scadere din ultimele luni s-a inversat si vom avea parte de un trend crescator.
In numai 4 luni scaderile bursei romanesti au evaporat o buna parte din banii micilor investitori (scaderea indicelui BET-FI in 2008 se apropia la inceputul saptamanii de 40%) iar cei care au cochetat cu imbunatatirea mediei prin noi achizitii de actiuni isi vor fi consumat probabil, pana acum si ultima bruma de cash. Chiar daca scaderile de pana acum par prea mari si pentru BVB, o piata perceputa totusi ca riscanta, cat timp trendul descendent nu se inverseaza clar e foarte riscant sa va majorati detinerile, daca nu intentionati sa investiti pe termen lung. Din pacate, lichiditatea redusa (miercuri, pe fondul revenirii sentimentului pozitiv, tranzactiile abia s-au apropiat de 10 milioane euro) nu confirma inca revenire in forta a investitorilor straini care, daca s-au reantors totusi pe piata romaneasca par sa fi optat mai degraba pentru blue-chips-uri. De altfel, fara contributia BRD si SNP, care au beneficiat de sustinere la cumparare in asteptarea unor rezultate bune, indicii BVB ar fi coborat chiar mai mult in acest an.
Scaderea volumelor