După o campanie electorală lipsită de interes, dreapta italiană condusă de “Il Cavaliere” a câştigat alegerile legislative Cu două puncte avans faţă de contracandidatul său de stânga, Walter Veltroni, în Camera inferioară a Parlamentului, şi cu trei procente în Senat, Silvio Berlusconi, 71 de ani, a ieşit învingător din cursa pentru legislative, având toate şansele să formeze un al treilea cabinet.
Potrivit primelor rezultate după închiderea urnelor, coaliţia de dreapta, alcătuită din Poporul Libertăţii (PDL), Liga Nordului şi formaţiunea secesionistă Mişcarea pentru Autonomia Siciliei (MPA), a obţinut 42,5% din voturi la Senat, faţă de 39,5% pentru Partidul Democrat (PD) condus de fostul primar al Romei, Walter Veltroni.
La Camera Deputaţilor, Berlusconi este în avantaj cu două procente faţă de rivalul său, obţinând 42 la sută, faţă de 40 ale PD. Restul voturilor sunt repartizate între stânga radicală, creştin-democraţi şi extrema dreaptă. Acest avans nu garantează însă că dreapta va avea majoritatea absolută în Senat, în condiţiile în care legea electorală atribuie majoritatea în Camera Superioară pe bază regională, şi nu naţională.
Victorie cu multe semne de întrebare
Miza legislativelor anticipate este esenţială “într-o ţară aflată pe pragul recesiunii”, a titrat ieri “New York Times”. Peninsula are de rezolvat în prezent probleme social-economice stringente: falimentul companiei Alitalia, scandalul gunoaielor de la Napoli ori infiltrarea mediilor politice din Sud de către reţele mafiote.
Cei mai afectaţi de precaritatea economiei italiene sunt tinerii, victime ale celei mai crescute rate de şomaj din ultimele decenii. În aceste condiţii, pentru punerea în aplicare a soluţiilor menite să scoată Italia din criză, Berlusconi are nevoie de o majoritate confortabilă la Senat, care este însă “