Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Steaua Bucureşti - CSU Asesoft, al treilea meci din semifinalele playoff-ului

Publicat in Adevarul, miercuri 4 mai 2011 ·

Plecată cu avantajul unui 2-0 după primele întâlniri în Sala Olimpia, CSU Asesoft este decisă să nu mai prelungească suspansul acestei serii semifinale, în compania Stelei.

Ploieştenii merg în capitală cu un scop precis. Acela de a nu resuscita un adversar aflat cu spatele la zid, a cărui soartă ar putea fi pecetluită în doar 40 de minute.

Faptul că Asesoft nu a câştigat, până acum, pe terenul celor de la Steaua, nu îi sperie pe Burlacu şi compania. Ba mai mult, îi motivează suplimentar înaintea unei partide care, pentru elevii lui Arnautovic, ar putea aduce descătuşarea, iar pentru stelişti, resemnarea, dar şi o vacanţă de vară mai lungă.

Dornici, dar în acelaşi timp dezorientaţi, bucureştenii se vor agăţa de orice minge pentru a mai avea o şansă. Nikolov şi Jackson au dus greul pe umerii lor, în multe momente, şi rămâne de văzut cât de mult travaliul depus în primele partide le va influenţa radamentul. De asemenea, un rol cheie îl va avea rotaţia la care vor apela cei doi antrenori în spaţiul de trei secunde. Ford, Qarraan şi Okoye sunt gata oricând să sară în ajutorul lui Burlacu în duelurile cu Stănescu şi Căruţaşu, doi jucători exponenţiali Stelei, dar care pot fi depăşiţi printr-un joc în viteză.

Aproximativ 50 de fani ploieşteni şi-au anunţat prezenţa în Sala Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul", în această seară. Meciul cu numărul 3 va debuta cu începere de la ora 19:30, şi va putea fi urmărit, în direct, pe Digi Sport Plus. În eventualitatea unei victorii a Stelei, cea de-a 4-a partidă se va desfăşura mâine, de la ora 18:30, în transmisiune directă pe TVR 3.

csuasesoft.ro

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 40 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 43 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 11 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 23 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°