Indiferent dacă sărbătoriţi Valentine's Day sau Dragobetele tradiţional românesc, 14 februarie poate fi pretextul perfect de a petrece câteva zile de vis într-un loc unde nu vă permiteţi să ajungeţi pe timpul verii din cauza preţurilor ridicate.
În România, frigul a îngheţat ferestrele şi motoarele maşinilor, iar dacă mergeţi la munte, riscaţi să rămâneţi acolo, din cauza viscolului, mai mult decât v-aţi dori. Un tren care a plecat din Galaţi cu destinaţia Bucureşti a rămas înzăpezit timp de peste 50 de ore, aproape cât o vacaţă în Barcelona, Roma sau Veneţia. La destinaţie veţi dormi, cu siguranţă, într-un mod mult mai confortabil decât în tren, iar priveliştea unui mare oraş european se schimbă mereu. Prin urmare, unde mergem luni?
Barcelona
Indiferent de vârsta, Barcelona este destinaţia perfectă pentru câteva clipe romantice, pentru cumpărături şi pentru a admira ceea ce mulţi consideră ca fiind a 8-a minune a lumii: Sagrada Familia. Catalanii sunt persoane active, iar oraşul este plin de turişti în toate perioadele anului. Acolo, plictiseala a devenit istorie.
Zăpada ar face ravagii şi ar transforma traficul într-un infern, însă şoferii sunt liniştiţi: în Barcelona este cald şi bine. De Valentine's Day vor fi 9 grade Celsius. Dacă v-aţi obişnuit deja cu gerul din România, acolo vă veţi putea plimba în tricou. Dacă nu veţi avea, în bagaje, şi haine subţiri, vă veţi transforma în adevărate saune ambulante. În perioada următoare, temperaturile ar putea ajunge şi la 16 grade Celsius! Mai puţine haine, pantofi comozi şi mai mult chef de plimbare: aceasta este reţeta unui sejur reuşit.
Cât costă?
Un sejur de la Dream Holidays, de 4 nopţi la un hotel de 4 stele, costă 285 de euro de persoană şi durează de pe 13 februarie până pe 17 februarie. Oferta include transportul cu avionul şi taxele de aeroport.
Un sejur de pe 14 până pe 1