Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am adunat deja 0 puncte

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 21 septembrie 2013 ·

Începem să ne revenim. Sau să redevenim noi înşine. Vă mai amintiţi entuziasmele care ne cuprinseseră acum vreo lună-două, când aveam nu ştiu câte tururi preliminare fără înfrângere, când eram pe locul 1 la puncte şi deja vedeam că de la anu' (şi la mulţi ani, cu sănătate şi bucurii!) vom avea cel puţin o echipă direct în grupele Champions' League (dacă nu tot campionatul!), când nu mai pridideau să calculeze toţi matematicienii fotbalului nostru şansele de a avea în semifinalele Europa League măcar un meci între echipe româneşti? Numai că după preliminarii, care şi ele s-au terminat niţeluş mai rău decât socotiserăm noi, a început în sfârşit şi competiţia propriu-zisă. A venit care va să zică momentul adevărului, în care, pe partea ailaltă de gazon nu se mai află pescari, contabili, frizeri, bancheri ori studenţi, ci chiar fotbalişti. Cu acest prilej, am putut constata pe viu că fotbaliştii lor sunt puţintel mai fotbalişti decât fotbaliştii noştri. Că ai noştri sunt buni, sunt extraordinari, sunt de-a dreptul fenomenali în campionatul intern ori în preliminarii când dau peste slovaci, feroezi, muntenegreni ori maximum polonezi, dar că fotbalul li se termină (de parcă n-ar fi fost!) atunci când văd nu neapărat nemţi, ci pe ucraineni. A fost o diferenţă atât de mare între ceea ce au prestat ai noştri, toţi, şi ceea ce jucau adversarii, încât e de-a dreptul absurd să te mai gândeşti la vreo calificare în tururile de primăvară. Asta ar însemna măcar locul 3 pentru Steaua şi 2 pentru Pandurii. Dar ce te faci când ipoteticul contracandidat al Stelei la acest loc, Schalke, îi dă 3 fără să clipească, iar cel pentru locul 2 al Pandurilor, Dnepr, dă numai o bucată, deşi merita pe puţin vreo 4? Nu, Steaua şi Pandurii n-au jucat „de la egal la egal” cu adversarele lor, ci au fost într-o netă şi dramatică inferioritate, ca joc, inclusiv în minutele în care tabela arăta 0-0

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°