Un prieten mi-a atras atenţia că scriu pe blog texte din care nu se înţelege nimic. Aşa este. Există avantaje şi dezavantaje.
Poţi supăra oameni (importanţi) la care nici măcar nu te-ai gândit. Pe mulţi alţii îi poţi face doar să ridice din umeri fără a manifesta vreun interes faţă de ceea ce ai scris. Pe de altă parte poţi susţine oricând cu inocenţă că nu ai vrut să spui nimic. Calea de mijloc între a fi paranoic şi a suferi de nebăgare în seamă (dublată de o anumită formă de „laşitate” publică faţă de unele subiecte, impusă şi de statutul legal al procurorului – nu poţi scrie orice despre orice) este dificil de urmat.
Iată în continuare un astfel de text.
Am aflat la un moment dat (cred că prima oară am auzit asta urmărind un documentar pe Discovery) că pe teritoriul României au fost descoperite fosile (ouă, oase etc.) ale unor specii de dinozauri pitici.
Ştiinţific vorbind, printre aceste specii se numără Sauropodul pitic - Magyarosaurus dacus (denumirea ar oripila orice român verde) şi Balaurul bondoc - dromaeosaur Balaur. (Dacă numele sunt greşite, îmi cer scuze, sunt luate din articole de profil.)
Ca bun român patriot şi fan al filmelor de aventuri ale lui Steven Spielberg, m-am hotărât să caut locurile (pre)istorice unde au fost descoperite fosile de dinozauri pe teritoriul României. Dar dacă în filmele Jurassic Park aleargă, din câte am văzut, dinozaurii după tine, aici trebuie să alergi tu după dinozauri.
Am pornit optimist prin Ţara Haţegului după dinozauri şi zimbri. Zimbrii erau încă vii şi au fost ceva mai uşor de găsit. Cu dinozaurii a fost însă mult mai greu. Ţara Haţegului excelează prin lipsa indicatoarelor. Din 6 km am parcurs vreo 70 şi ceva, din poartă-n poartă, până la cimitirul dinozaurilor. Oamenii pe care i-am întrebat au fost amabili. Unii nu ştiau nimic despre dinozauri, alţii auziseră câte ceva da
