Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Litoralul românesc - „cel mai bun sezon din ultimii 5 ani"

Publicat in Romania Libera, joi 9 august 2012 ·

„Nu avem locuri libere de cazare", acesta este refrenul acestor zile de pe litoralul românesc. Hotelurile din Mamaia, staţiunea-vedetă, dar şi cele din sud sunt arhipline. Cum s-au întors românii către litoralul autohton? E cel mai bun sezon din ultimii cinci ani", recunoaşte Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism. În 2010 şi 2011, la mijlocul lunii august circa 180.000-190.000 de turişi îşi petreceau aici vacanţa. Anul acesta, hotelierii speră ca numărul lor să depăşească 200.000. În urmă cu şapte ani, după o lungă perioadă în care a funcţionat din inerţie, mai mulţi actori ai acestui domeniu au luat decizia să se asocieze şi să încerce să dialogheze cu autorităţile şi cu turiştii pe o singură voce. De şapte ani, reprezentanţi ai hotelierilor, primăriilor, autorităţilor judeţene, asociaţiilor patronale au început să se reunească în structuri comune. Ideile lor, adunate, au dus în timp la succesul de astăzi al litoralului. Printre acestea se numără evenimentele organizate pe litoral, dar şi diferitele oferte speciale.

Vremea bună, un atu

Corina Martin, preşedintele ANAT şi al Asociaţiei de Promovare Litoral Delta Dunării, spune că printre explicaţiile sezonului bun se numără vremea frumoasă din acest an, dar şi weekend-ul prelungit de 1 Mai, care "a dat un start bun acestui sezon". Toate acestea nu ar fi însemnat însă nimic dacă nu ar fi existat tarife de cazare acceptabile. Preşedintele ANAT a atras atenţia asupra "tarifului fraierului", adică tariful cu care un turist cumpără camera de hotel direct de la recepţie. Cine cumpără un bilet anticipat, prin programe de tipul "early booking", nu numai că nu plăteşte "tariful fraierului", dar beneficiază şi de un discount de circa 35%. "Preţurile e clar că nu sunt de speriat, din moment ce staţiunile sunt pline. De principiu, preţurile sunt aceleaşi ca acum un an şi c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 8 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 8 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Putin avertizează că forțele nucleare ale Rusiei sunt întotdeauna pregătite de luptă

HotNews acum 10 ore
Forțele nucleare strategice ale Rusiei sunt „întotdeauna” pregătite de luptă, a subliniat joi Vladimir Putin în discursul său de celebrare a victoriei sovietice asupra lui Hitler, pe fondul tensiunilor legate de conflictul din Ucraina, potrivit AFP.

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 7 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°