Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Merkel si Sarkozy, pe aceeasi lungime de unda: Eurobondurile nu aduc salvarea

Publicat in Ziare.com, luni 5 decembrie 2011 ·

Cancelarul german, Angela Merkel, si presedintele francez, Nicolas Sarkozy, au ajuns la concluzia ca emiterea de eurobonduri comune nu reprezinta, "in nici un caz", o solutie pentru rezolvarea crizei din zona euro.

Cei doi lideri s-au intalnit, luni, pentru a definitiva pozitia comuna pe care o vor prezenta celorlalte state din Uniunea Europeana in cadrul summit-ului ce va avea loc pe 9 decembrie.

"Traim si lucram impreuna in aceeasi Europa, care nu vrea sa repete greselile din trecut. Prea multa lejeritate in deciziile luate duce la consecinte grave. Toate intarzierile care s-au acumulat trebuie prinse din urma. Franta si Germania sunt de acord ca eurobondurile nu reprezinta, in nici un caz, o solutie pentru criza", a declarat Nicolas Sarkozy, in conferinta de presa sustinuta dupa intalnirea de luni.

"Este o perioada foarte dificila, este o criza extraordinar de grava. Franta considera ca alianta sa cu Germania este un element strategic esential", a adaugat presedintele francez.

Potrivit spuselor sale, daca s-ar emite eurobonduri comune, prin urmare s-ar "mutualiza datoriile", eforturile facute pana in prezent pentru iesirea din criza ar fi "zadarnicite".

La randul sau, Angela Merkel este de parere ca lucrul cel mai important este recastigarea increderii. "Respectarea angajamentelor pe care le-am luat este un lucru foarte important pentru a putea aplica deciziile pe care deja le-am luat", a spus cancelarul german.

Trebuie modificate tratatele UE

Merkel a precizat ca masurile propuse pana in prezent nu pot fi aplicate fara modificarea tratatelor existente, avand in vedere ca, in Tratatul din Lisabona, modificarile ar putea fi realizate doar daca exista un vot din partea majoritatii.

"Suntem absolut hotarati ca, in cazul in care exista o dificultate, cineva refuza, suntem pr

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 2 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum o ora
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 4 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 8 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°