Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nominalizările profesorilor cu care Ploieștiul se mândrește continuă până pe 11 ianuarie!

Publicat in Adevarul, luni 2 ianuarie 2012 ·

Ziarul Adevărul îi caută pe cei mai buni cinci dascăli, din ciclul preuniversitar, cu care Ploieștiul se mândrește. Vizitatorii site-ului ploiești.adevarul.ro au făcut deja primele nominalizări în cadrul campaniei noastre. Dar lista rămâne deschisă până pe 11 ianuarie 2012.

Doi dintre profesorii ploieșteni pe care îi regăsim pe lista nominalizaților campaniei „Profesori cu care Ploieștiul se mândrește" au avut în anul care se apropie de final rezultate de excepție. Iulia Lincan, profesor de Informatică la Colegiului Naţional „Mihai Viteazul" a câștigat titlul de „Profesorul anului 2011" acordat unui cadru didactic al din Ploieşti. Andrei Dobre, profesor de Matematică la Grupul Școlar de Transporturi Ploiești, s-a numărat printre finaliștii Galei în Educație 2011 la categoria „Profesorul preuniversitar al anului". Un alt cadru care se laudă cu olimpici pe bandă rulantă, mulți dintre ei studenți ai celor mai renumite universități din lume, este profesorul de Informatică, Dana Lică, de la Colegiului Naţional „Mihai Viteazul". Primii nominalizați ai campaniei „Profesori cu care Ploieștiul se mândrește": Iulia Lincan - Informatică, C.N. „Mihai Viteazul" Dana Lică - Informatică, C.N. „I.L. Caragiale" Andrei Dobre - Matematică, Grupul Şcolar Transporturi Nicolae Radu - Matematică, C.N. „A.I. Cuza" Radu Simion - Matematică, C.N. „Mihai Viteazul" Daniela Popescu - Matematică, C.N. „A.I. Cuza" Nicolae Gârbovean - Matematică, C.N. „Jean Monnet" Corina Barbu - Limba română, C.N. „Nichita Stănescu" Ioana Dumitrescu - Limba română C.N. „Jean Monnet" Nicolae Mihalache - Limba română, Colegiul „Elie Radu" Dan Gulea - Limba română, C.N. „Mihai Viteazul" Niculina Bercea - Limba română, C.N. „I.L. Caragiale" Cristina Grecu - Limba engleză, C.N. „Jean Monnet" Ileana Deac - Limba engleză, Şcoala Generală „George Coşbuc" Tereza Sandu - Flaut, Liceul de Artă „Carme

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

Ziua Constanta acum 9 ore
Crimă într-o localitate din Bihor, acolo unde o femeie de 58 de ani şi-a înjunghiat fiul, în vârstă de 34 de ani, apoi a sunat la 112 să spună că, de fapt, bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor. S-a întâmplat în localitatea Bozorel din Bihor, acolo un

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 9 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°