Horea Paştina, "Ascult şi privesc", Editura Reîntregirea, Alba Iulia 2010-10-17
Aşa cum, probabil, îşi începe orice tablou ori cum porneşte să facă lucrurile acelea ale spiritului pe care le doreşte aşezate sub semnul durabilului, Horea Paştina îşi desferecă gândurile din această carte rostind mai întâi o rugăciune. "Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, slugii Tale. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin".
E un ritual de purificare (această rugăciune a lui Efrem Sirul este rostită, de luni până vineri, în toată perioada Postului Mare), dar şi o pavăză împotriva deşertăciunii. Oricât de plin de har ar fi artistul şi oricât de înţelept ar fi dascălul, ei trebuie să se decătuşeze de "duhul trândăviei" şi de "ispita grăirii în deşert", cu ajutorul Celui de Sus. Urmează - parcă o văd cu ochii minţii - o metanie şi apoi truda bucuroasă, cu tot ce înseamnă aceasta pentru Horea Paştina: trasarea liniilor şi aşezarea culorilor pe pânză, trasarea liniilor şi aşezarea luminii în sufletele învăţăceilor.
Cartea sa este jurnalul unei duble experienţe, pe de-o parte cea a creaţiei şi a atelierului, iar, de cealaltă, aventura didactică (paliere anunţate, de altfel, în subtitlul cărţii: "Rostul şcolii; privire în atelierul meu şi în atelierul şcolii; elev şi profesor").
Sensurile se acumulează harnic, gândurile cotidiene vin şi se aşază, trainic, pe o osatură care nu este atât cea a unui program, cât a unei credinţe. Deşi am folosit cuvinte care evocă densitatea, consecvenţa şi materia, trebuie înţeles că toate acestea nu sunt decât atribute convenţionale, aşa cum