Cazul lui Lance Armstrong, văzut prin ochii unui microbist.
Cînd sîntem tineri ne place să ne asociem cu persoanele care au succes într-un anumit domeniu. Unii ne visăm artişti, alţii actori, iar o altă parte ne alegem un model dintre sportivi.
Ni le asumăm ca modele, încercăm să le copiem stilul şi limbajul cît mai fidel. Ne visăm în locul lor şi am fi fericiţi să îi întîlnim măcar preţ de cîteva clipe.
Cum se distruge un model
Imaginea unui om care s-a luptat cu cancerul şi l-a învins, iar apoi a devenit septuplu campion mondial într-o competiţie de mare anvergură este, cu siguranţa, una dintre cele mai puternice modele de urmat.
Lance Armstrong nu a oferit doar imaginea unui campion, ci şi a unui om obişnuit, supus unor suferinţe cu care orice om se confruntă: durerea, boala, frica de moarte.
Fostul ciclist american a devenit un motiv de speranţă, un ideal de urmat. Un adevărat efect placebo.
Dincolo de celebritate şi de importanţa care i-a fost acordată, Armstrong a rămas ceea ce este: un om cuprins de dorinţe egoiste şi predispus la greşeli. O persoană pregătită să îşi asume toate riscurile posibile pentru a obţine ceea ce îşi doreşte. La început a fost vorba de viaţă, de supraveţuire. Probabil, după ce s-a vindecat, aceasta a fost înlocuită cu dorinţa de victorie, de succes.
Armstrong a ales să facă noi compromisuri. Să rişte şi mai mult. Nu şi-a pus niciodată problema dacă ceea ce face este corect sau nu. Pentru el totul a fost ca un fel de scop care scuză mijloacele.
Cu ce ne alegem cînd idolii dispar?
Ciclistul nu are regrete, ba chiar se simte fericit. Dacă îi e teamă? Poate da. Însă nu pentru ceea ce a făcut ci pentru ceea ce îl aşteaptă. "Este pentru a doua oară cînd nu mai pot să controlez nimic", afirmă americanul în interviul acordat lui Oprah.
Cazul lui Lance Armstrong este una din mul