Într-o seară am pornit către CinemaPro cu gîndul să văd un film într-o sală de cinematograf, o distracţie tot mai rară. Pe strada Ion Ghica era însă o mare fojgăială. Cîţiva inşi îndrumau maşinile către locuri de parcare numai de ei ştiute şi bine păstrate. Manipulau cu dexteritate tot felul de bare de fier sau cutii puse pe locurile libere, evident, tot de ei. Teoretic, la ora aceea parcarea trebuia să fie gratuită iar „serviciile“ pe care încercau să le ofere nu erau altceva decît o cerşetorie mascată. Cum în acel moment nu mă simţeam deloc dispus să interacţionez cu acei indivizi agitaţi, am bombănit: „Nu le dau nici un ban“. „Vezi că s-ar putea să-ţi zgîrie maşina“ – mi-a replicat soţia mea.

Am decis atunci să merg mai departe, să caut parcare pe altă stradă. Oamenii aceia formau însă o întreagă reţea în zonă, se fluierau unii pe alţii, îşi pasau „clienţii“ de la distanţă sau alergau pe scurtături şi reuşeau să acopere mai toate locurile libere. Oriunde ai fi încetinit, semn că vrei să parchezi, apărea cîte unul dintre ei pregătit să te dirijeze. Eu am continuat, cu încăpăţînare, să dau ture prin preajmă, pînă cînd se pare că i-am obosit şi m-au lăsat să parchez singur. În drumul spre intrarea cinematografului am avut ocazia să-i văd mai bine. Unul corpolent, îmbrăcat în alb făcea tot felul de semne obscene şi le striga celorlalţi diverse măscări. Un altul, grăsuţ, îi răspundea de la mare distanţă în aceeaşi cheie, peste capetele multor oameni civilizaţi care se pregăteau să intre la filmul cu Hugh Grant. Parcă luaseră strada în stăpînire. M-am felicitat că i-am evitat, dar mi-am pus şi problema ce îndreptăţire şi mai ales ce efect ar avea să reclami nişte astfel de derbedei la Poliţie. Ar fi, probabil, ca şi cum ai candida la titlul de prostul săptămînii.

A doua zi era duminică şi m-am încumetat să merg la piscina unui mare hotel din