Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cepoi: Două medicamente destinate bolnavilor de cancer inregistrează probleme de aprovizionare

Publicat in Adevarul, marți 3 iulie 2012 ·

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi a anunțat, luni seara, la Guvern că Proiectul Legii Sănătăţii va fi lansat în dezbatere publică şi aprobat de Guvern după ce prevederile actului normativ vor fi prezentate şi instituţiilor financiare internaţionale. In plus, ministrul a adăugat că Sistemul de sănătate înregistrează probleme de aprovizionare pentru doar două tipuri din cele 25 de medicamente incluse în programele naţionale pentru bolnavii de cancer, producătorii fiind de acord să furnizeze medicamentele, dar având nevoie de timp pentru a le produce

"Legea sănătăţii va fi aprobată de Guvern după ce vom primi punctele de vedere formulate de instituţiile financiare internaţionale, a anunţat luni ministrul Sănătăţii Vasile Cepoi, precizând că proiectul de lege a fost dezbătută în primă lectură în şedinţa de guvern de luni

Marţi proiectul legii sănătăţii va fi postat, în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Sănătăţii. "După ce primim şi punctele de vedere fromulate de instituţiile financiare internaţionale, legea va fi trecută din nou prin Guvern şi apoi supusă dezbaterii publice şi transmisă Parlamentului, a precizat Cepoi. Potrivit acestuia, capitolul referitor la urgenţe rămâne nemodificat, inclusiv cele legate de SMURD.

Datele prezentate, luni seara, la sediul Guvernului, de către ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, relevă că din totalul celor 25 de tipuri de medicamente, doar pentru şase tipuri au fost înregistrate probleme de aprovizionare, dintre care pentru patru tipuri situaţia a fost rezolvat prin intermediul Unifarm.

"Pentru celelalte două au avut loc discuţii, producătorii sunt de acord să le furnizeze, dar au nevoie de un anumit interval pentru a le produce", a adăugat Cepoi.

El a susţinut în acest context că datele furnizate de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer "nu sunt întocmai corecte".

Fed

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 25 minute
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 9 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 11 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 12 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cei doi ucraineni căutaţi în Munţii Maramureşului, găsiţi pe o stâncă de unde nu se mai puteau deplasa/ Ei au fost coborâţi la baza muntelui şi predaţi unui echipaj de la Ambulanţă

News.ro acum 12 ore
Cei doi cetăţeni ucraineni care erau căutaţi în Munţii Maramureşului au fost găsiţi de salvamontişti pe o stâncă, de unde nu mai puteau nici să coboare, nici să se întoarcă pe creastă. Ei au fost coborâţi la baza muntelui şi predaţi unui echipaj de

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 11 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 9 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 12 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°