Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacole de legendă

Publicat in Dilema Veche, miercuri 22 septembrie 2010 ·

- argument -

E greu să-mi dau seama de cînd anume datează primele mele amintiri legate de teatru. În decembrie 1989 aveam 12 ani. Probabil că am apucat, în comunism, cîteva ieşiri cu clasa la teatru. Am văzut – asta îmi amintesc – Pinocchio, Motanul încălţat şi Punguţa cu doi bani la Teatrul „Ion Creangă“ şi cîteva spectacole de animaţie la „Teatrul de marionete“ Ţăndărică. Şi cam atît. Îmi amintesc însă cum, adolescent fiind, de fiecare dată cînd mergeam la teatru mi se atrăgea atenţia că „nu mai e ca pe vremuri“, apoi eram imediat muştruluit că nu am văzut cutare şi cutare spectacol „mare“. Mă simţeam aproape vinovat pentru că îmi plăceau O trilogie antică a lui Andrei Şerban, Danaidele lui Silviu Purcărete, Richard al III-lea al lui Mihai Măniuţiu etc. Ceva mai tîrziu, cînd am început să urmăresc cronicile teatrale, am constatat că mai toate spectacolele erau evaluate (şi) în funcţie de cariera anterioară a regizorului, că mai toţi cronicarii încercau să găsească repere şi referinţe în trecut. Printre referinţe apăreau, invariabil, cîteva – aceleaşi – titluri de spectacole. Ca şi cum totul ar începe şi s-ar termina cu ele. Sînt spectacole-fenomen care continuă mult după ce afişele ce le anunţau au dispărut de pe ziduri. Sînt spectacole devenite legende. La succesul lor (de atunci şi de acum) au contribuit în primul rînd cei care le-au creat, dramaturgii, regizorii şi actorii, scenografii, compozitorii şi interpreţii. Dar şi cenzura a avut un rol: dacă n-ar fi existat cenzorii, probabil că nu s-ar fi dezvoltat nici acel incredibil simţ al textului, acele rafinamente interpretative, acele performanţe actoriceşti care s-o ocolească.

Pe de altă parte, nici un director de teatru nu ar fi îndrăznit să se prezinte în faţa reprezentanţilor Direcţiei Presei cu un spectacol în acelaşi timp prost şi subversiv. Spectacolul ar fi fost respins pe loc de cenzori

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 38 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 46 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 34 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Gorj: Un bărbat de 56 de ani a fost, reţinut după ce şi-a omorât mama în bătaie / El s-a predat la îndemnul fiului său

News.ro acum 50 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Gorj a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce şi-a omorât mama în bătaie. El s-a predat poliţiştilor la îndemnului fiului său căruia i-a povestit ce făcuse.

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 50 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Nou record de ascensiuni pe Everest: Kami Rita Sherpa a ajuns în vârf pentru a 30-a oară

News.ro acum 38 minute
Alpinistul nepalez Kami Rita Sherpa a ajuns miercuri pentru a 30-a oară pe vârful Everest, depăşindu-şi propriul record de ascensiuni pe cel mai înalt munte din lume, relatează AFP. "Kami Rita a ajuns pe vârf în această dimineaţă. El a stabilit un n

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°