Dinu C. GIURESCU
Unul din locurile comune care stimuleaza intruziunea politicului in istorie este afirmatia ca acel care nu isi cunoaste trecutul este condamnat sa-l repete. Dar, de fiecare data este vorba despre alta versiune a trecutului si semnul este si el diferit: exista un trecut "pozitiv" si unul "negativ", in functie de interesele celui care il evoca. Mariajul dintre politica si istorie nu este insotit intotdeauna de sentimente curate si adesea judecata, condamnarea, precede cercetarea.
In politica greselile se platesc,
dar istoricul stie ce anume greseli
s-au platit
Legatura dintre istorie si politica este una normala. Desfasurarea evenimentelor inseamna "istorie in mers". Dupa un timp vin oamenii de meserie care incearca sa analizeze, sa explice, sa descifreze ceea ce a fost. Istoricul nu are voie sa fie nici republican, nici monarhist, nici social-democrat sau liberal, nici socialist sau conservator, chiar daca in calitate de cetatean are o optiune politica. Pornind de la aceste constatari generale si bine cunoscute, relatia se dezvolta diferit, capatind ipostaze diverse.
Istoria a fost fundal pentru formarea constiintei si a identitatii nationale; asa s-au petrecut lucrurile in secolul XIX si in secolul XX. A fost folosita de statele mici si mijlocii in dorinta lor de a-si implini idealurile nationale, de a dobindi independenta; dar si de statele mari care vorbeau despre misiunea lor civilizatoare in lume, motivindu-si expansiunea pe alte continente. La romani exemplele sint prea bine cunoscute: Balcescu, Kogalniceanu, Alecsandri, Asachi, Bolintineanu, Nicolae Grigorescu... Se poate pune intrebarea: a fost modificata istoria pentru a servi acestui scop anume? Raspunsul este nu. S-a operat insa o selectie: au fost alesi Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul, anume legende, pentru a consolida identitatea si constiin
