Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultără (APIA) reaminteşte că, între 1 şi 15 octombrie, potenţialii beneficiari pot depune cererile pentru ajutorul de stat privind bunăstarea păsărilor şi porcinelor, aferente perioadei 16 octombrie 2011 - 15 octombrie 2012, relatează NewsIn.
Cererile iniţiale anuale se depun la centrul APIA judeţean/al municipiului Bucureşti, pe raza căruia beneficiarul îşi desfăşoară activitatea de creştere a păsărilor, respectiv a porcinelor.
"Beneficiarii ajutorului de stat sunt producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care deţin, cresc sau exploatează păsări, respectiv porcine, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole", se arată în comunicat.
Solicitanţii ajutorului de stat trebuie să îndeplinească unele condiţii minime comune tuturor măsurilor, la care se adaugă condiţiile specifice fiecărei măsuri de asigurare a bunăstării animalelor.
Astfel, trebuie să solicite ajutorul de stat înainte de începerea desfăşurării activităţii, în baza cererii iniţiale anuale şi să îşi asume voluntar angajamentul ferm pentru utilizarea măsurilor tehnologice care asigură bunăstarea păsărilor/bunăstarea şi protecţia porcinelor, după caz.
Totodată, trebuie să facă parte din forme asociative legal constituite, grupuri de producători recunoscute de stat, asociaţii economice sau cooperative de producţie şi valorificare, sau să fie membrii ai altor organiza