Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AUTOMOBILISM: Juniorii iau cu asalt Raliul Tara Bârsei Dunlop 2012

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 9 mai 2012 ·

Tinerii sunt în prim-plan la Raliul Tara Bârsei Dunlop 2012, iar unul dintre concurenţi are doar 17 ani, neavând încă permis de conducere. Radu David, mezinul întrecerii, Simone Tempestini, un pilot versat la doar 18 ani, Raul Badiu, revelaţia sezonului în curs, sau Florin Tincescu, cel mai recent câştigător din Cupa Dacia, sunt campionii de mâine, care iau startul în Raliul Tara Bârsei Dunlop. Având în vedere natura rutieră a raliurilor, care obliga la deţinerea unui carnet de conducere, precum şi dificultatea antrenamentelor, atât financiar cât şi logistic, nu e deloc surprinzător că cei mai buni piloţi sunt de obicei trecuţi de pragul celor 30 de ani. Cu toate acestea, graţie unei dispense a Federaţiei Române de Automobilism Sportiv din România, în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop pot lua startul şi piloţi mult mai tineri, încă de la 16 ani. Surprinzător? Deloc. Acest lucru se petrece şi în alte ţări din Europa, iar forul tutelar a făcut o mişcare extrem de inspirată, privind către viitor. Beneficiind de această reglementare, la Raliul Tara Bârsei Dunlop 2012 vom putea urmări un pilot care nu deţine încă permis de conducere. Este vorba de Radu David, cel care a împlinit de curând 17 ani şi a debutat în CNR Dunlop la Raliul Sibiului, având doar două starturi la activ înainte de Þară Bârsei Dunlop. Radu aleargă alături de Mihaela Beldie, un navigator cu experienţă, care preia volanul maşinii pe etapele de legătură dintre probele speciale şi care îi este mentor, alături de Claudiu David. Un vis împlinit, Radu David fiind unul din fanii înfocaţi ai echipajului David/Beldie (foto), încă de pe vremea când aceştia deveneau vicecampioni naţionali şi participau în Campionatul Mondial de Raliuri. „Îl ştiu pe Răducu de vreo patru ani” îşi aminteşte Mihaela. „Era mare fan al echipajului David/Beldie şi ulterior ne-a povestit de pasiunea lui şi ne-a rugat să îl susţinem.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 9 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 7 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 7 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 12 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 8 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°