Parintele Calistrat
Motto:
„Dacă
veţi avea credinţă în voi măcar cât un grăunte de muştar, veţi zice acestui
munte: <
fi vouă cu neputinţă!”(Mt 17,20)
„Cel ce va crede [...], acela se va mântui!”(Mc 16,16)
„Credeţi că pot să fac Eu aceasta?”(Mt 9,28)
„Se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci
mincinoşi care vor da semne mari (şi chiar minuni) ca să amăgească - de va fi
cu putinţă -până şi pe cei aleşi!”(Mt 24,24)
„Cele ce sunt cu neputinţă la oameni - sunt cu putinţă
la Dumnezeu!”(Lc 18,27)
„Cereţi - şi vi se va da; căutaţi - şi veţi afla;
bateţi - şi vi se va deschide!”(Mt 7,7)
Pentru toate religiile lumii, miezul cel
mai adânc al trăirii spirituale este credinţa. Pentru toate veacurile care au
trecut (şi vor mai trece) credinţa a reprezentat însăşi rădăcina legăturii
omului cu Dumnezeu, a pământului cu Cerul, a inimii cu Lumina cea necreată, a
minţii cu Iisus Hristos, Fiul şi
Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru a pătrunde de la lucrările văzute ale credinţei
până în adâncul cu anevoie de pătruns al fiinţei ei, avem nevoie de trăire -
adică de simţire, de înţelegere şi de pricepere.
Credinţa nu este ceva palpabil, care să poată fi împrumutat
sau cumpărat. Este un dar al Duhului Sfânt, adică esenţa trăirii în Legea lui
Dumnezeu. Pentru a identifica precis zeităţile închipuite sub formă de idoli
ale popoarelor păgâne, Regele David Psalmistul a afirmat cu tărie: „Toţi dumnezeii
neamurilor sunt demoni - iar Domnul cerurile a făcut!”(Ps 95,5), iar „idolii
neamurilor