Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marş al tăcerii împotriva crematoriului uman

Publicat in Adevarul, marți 10 ianuarie 2012 ·

Preoţii a două parohii din cartierul Mănăştur protestează faţă de asocierea Primăriei cu o firmă pentru amenajarea unui crematoriu uman în acest cartier, credincioşii şi locuitorii fiind chemaţi, miercuri, la un marş al tăcerii.

Parohul bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului" din Mănăştur, Dan Hognogi, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că locuitorii din cartier au strâns aproximativ 500 de semnături împotriva proiectului de amenajare a crematoriului, care vor fi depuse la Primărie şi Prefectură, informează Mediafax. „Am fost luaţi prin surprindere de încheierea unui contract al Primăriei de construire a unui crematoriu într-o capelă a cimitirului din apropierea bisericii «Adormirea Maicii Domnului», situată în cel mai mare cartier al Clujului, Mănăştur, care are peste 100.000 de locuitori. Ne-a mirat că nici oamenii, nici biserica nu au fost consultaţi. Biserica Ortodoxă Română se opune incinerării şi construirii unui crematoriu, pentru că trupul omului are o valoare inestimabilă, trupul fiind templul Duhului Sfânt. Nu putem accepta ca trupul omului chemat la Înviere să fie incinerat. Enoriaşii au strâns circa 500 de semnături împotriva acestui proiect pe care le vom depune, împreună cu un memoriu, la Primărie şi la Prefectură, în timpul unui marş al tăcerii care va fi organizat miercuri, ca protest faţă de amenajarea crematoriului", a spus Hognogi.

Citeşte şi Protestatarii „anti-crematoriu“ nu au fost primiţi de primar

De asemenea, preotul Călin Popovici de la Parohia „Sf. Evanghelist Ioan", din acelaşi cartier, a făcut apel „la o trezire civică şi a conştiinţei religioase şi la o solidaritate puternică a locuitorilor Clujului" şi i-a îndemnat să participe în număr cât mai mare la marşul tăcerii.

„Ar putea fi organizat chiar un referendum local pe tema amenajării crematoriului, iar atunci cei din Primărie îşi v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Emanuel Ungureanu îl acuză pe Alexandru Rafila că pregăteşte „un nou tun de consultanţă cu OMS”, de milioane de euro, și îi cere lui Ciolacu demiterea ministrului

HotNews acum 24 minute
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat marți că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a pregătit „zilele acestea, în tăcere absolută, un nou tun financiar de consultanţă” cu foștii săi colaboratori de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, acuzându

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 38 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°