O translare la care s-a lucrat din greu, în plină iarnă, a fost aceea a Mănăstirii Antim cu toate clădirile din incintă. Când s-a pus problema sistematizării zonei Unirii, vocea inginerului Eugeniu Iordăchescu era deja respectată, făcuse nişte lucrări de care se ţinea seama, iar regimul putea să şi le revendice drept realizări ale socialismului.
Eugeniu Iordăchescu îşi aminteşte: "Era în studiu bulevardul Unirii, care purta iniţial denumirea de Victoria Socialismului. Când s-au proiectat blocurile au apărut aceste monumente, Antimul cu Palatul Sinodal, care făceau o spărtură în aliniamentul de blocuri. Clădirea fusese construită în 1918 când Spiru Haret era ministru al Culturii. Lui Ceauşescu nu i-a plăcut, a dat ordin să fie dărâmată mănăstirea. Toată lumea a intrat în mare panică. Le-am propus mutarea. Mai întâi, am mutat 24 m una dintre cuhnii. După aceasta, Ceauşeasca a venit şi mi-a dărâmat-o, cu toate că ea avea simetrie cu cealaltă cuhnie. În sfârşit, ne-am întors aici. Mi-au pus nişte termene!... Din octombrie până în primăvară".
Mai departe, specialistul îşi aminteşte condiţiile grele în care erau nevoiţi muncitorii să lucreze. "Le îngheţau muncitorilor mâinile pe fiare, aşa era de ger. Am mutat Mănăstirea Antim cum îşi plimbă melcul casa cu el. Dedesubtul construcţiei, cazanul pentru căldură funcţiona. N-au avut întrerupte nici apa, nici electricitatea, nici căldura, toate funcţionau. Aşa le-am mutat. În Palatul Sinodal era biblioteca Sinodului şi Ministerul de Externe al Patriarhiei, partea de relaţii externe a Bisericii. A fost cea mai grea clădire pe care am mutat-o, 9.000 de tone. Înăuntru, nici o carte nu am deranjat din biblioteca părintelui Băbuş, toate au stat la locul lor. Făceam socoteala odată, era cât o garnitură de tren de marfă cu câteva sute de vagoane".
Împreună