Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca olandeza DSB, declarata oficial falita, dupa ce clientii retrageau cate 60 de milioane de euro pe zi

Publicat in HotNews, luni 19 octombrie 2009 ·

Tribunalul din Amsterdam a pronuntat luni falimentul bancii olandeze DSB, care fusese plasata in 12 octombrie sub protectia Bancii Centrale in urma retragerilor masive de bani de catre clienti. Peste 600 de milioane de euro au fost retrasi din conturile bancii in 10 zile, ceea ce reprezinta o medie de 60 de milioane de euro pe zi, flux caruia banca nu i-a mai putut face fata.

Potrivit unor oficiali ai bancii centrale olandeze, s-a incercat solutia preluarii DSB de catre o banca americana, dar negocierile au esuat duminica noaptea, astfel ca falimentul nu a mai putut fi evitat. DSB si-a facut o reputatie de jucator extrem de agresiv pe piata creditelor ipotecare, fiind de asemenea unul din cei mai mari vanzatori de credite de consum. Cand criza a lovit in veniturile clientilor, acestia nu au mai putut rambursa ratele la credit, iar retragerile masive ulterioare au pecetluit soarta institutiei. Tribunalul din Amsterdam a pronuntat luni falimentul bancii olandeze DSB, care fusese plasata in 12 octombrie sub protectia Bancii Centrale in urma retragerilor masive de bani de catre clienti. Peste 600 de milioane de euro au fost retrasi din conturile bancii in 10 zile, ceea ce reprezinta o medie de 60 de milioane de euro pe zi, flux caruia banca nu i-a mai putut face fata.

Potrivit unor oficiali ai bancii centrale olandeze, s-a incercat solutia preluarii DSB de catre o banca americana, dar negocierile au esuat duminica noaptea, astfel ca falimentul nu a mai putut fi evitat. DSB si-a facut o reputatie de jucator extrem de agresiv pe piata creditelor ipotecare, fiind de asemenea unul din cei mai mari vanzatori de credite de consum. Cand criza a lovit in veniturile clientilor, acestia nu au mai putut rambursa ratele la credit, iar retragerile masive ulterioare au pecetluit soarta institutiei.

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum 46 minute
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 5 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum o ora
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 4 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

GSP. Laurențiu Reghecampf, urmărit penal pentru violență domestică, în urma scandalului cu Anamaria Prodan. Ce pedeapsă riscă tehnicianul

HotNews acum 26 minute
Laurențiu Reghecampf (48 de ani) are probleme pe toate planurile. Rămas liber de contract după despărțirea de Al Tai (Saudi Pro League) de pe 15 aprilie, antrenorul a primit o lovitură și în viața personală. Este urmărit penal pentru violență în fam

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°