Adversarele Oţelului din Grupa C, Benfica şi Manchester United, se întâlnesc diseară pe "Da Luz", într-un meci care nu îi entuziasmează foarte mult pe fanii portughezi. Pentru prima dată după ani buni, Benfica va juca un meci de Liga Campionilor fără casa închisă, nu mai puţin de 7.000 de bilete din cele 65.000 rămânând nevândute.
Asistenţa redusă de la meciul inaugural al acestui sezon de Champions League i-a luat prin surprindere pe şefii Benficăi. Cele 7.000 de bilete nevândute reprezintă un deficit de aproximativ 150.000 de euro, iar pierderile sunt cu atât mai neaşteptate, cu cât Benfica este echipa cu cei mai mulţi "socios" (suporteri cotizanţi) din lume. Cu 171.000 de fani plătitori, "vulturii" au depăşit la acest capitol giganţi precum Barcelona sau Manchester United. Îngrijorat de dezinteresul suporterilor, antrenorul Benficăi, Jorge Jesus, a făcut ieri un apel către aceştia: "Jucăm contra uneia dintre cele mai bune echipe din lume. Avem nevoie de voi!"
Temerile lui Jesus sunt însă atenuate de problemele mari de lot cu care se confruntă Sir Alex Ferguson. Scoţianul nu se va putea baza pe cuplul defensiv Vidic-Ferdinand, ambii fiind accidentaţi, în vreme ce Patrice Evra este incert, după o accidentare suferită în campionat. Cei trei se alătură pe lista "indisponibililor" lui Welbeck, Cleverley şi Rafael. Acum poti viziona meciurile din Liga Campionilor LIVE, online, pe www.dolce-sport.ro!
Adversarele Oţelului din Grupa C, Benfica şi Manchester United, se întâlnesc diseară pe "Da Luz", într-un meci care nu îi entuziasmează foarte mult pe fanii portughezi. Pentru prima dată după ani buni, Benfica va juca un meci de Liga Campionilor fără casa închisă, nu mai puţin de 7.000 de bilete din cele 65.000 rămânând nevândute.
Asistenţa redusă de la meciul inaugural al acestui sezon de Champions League i-a luat prin surprindere pe şefii Benficăi.