România şi Grecia sunt încurajate să se folosească de bunele relaţii cu Serbia pentru a îndemna autorităţile de la Belgrad să angajeze un dialog cu Priştina, a declarat ministrul de externe, Teodor Baconschi, citat de NewsIn. El a adăugat că nu există presiuni asupra ţărilor care nu au recunoscut Kosovo.ţ
Ministrul a afirmat că şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a apreciat că România nu a blocat consensul statelor membre şi a acceptat limbajul declaraţiei făcute după emiterea avizului consultativ al CIJ privind independenţa Kosovo.
"Împreună cu Slovacia, Grecia, Cipru şi Spania, ne-am reiterat poziţia naţională în această privinţă şi am insistat pe voinţa noastră de a ne folosi expertiza regională pentru a facilita deschiderea unui dialog politic direct între Belgrad şi Priştina", a declarat Baconschi.
El a adăugat că, împreună cu ministrul grec de externe, a fost încurajat să folosească bunele relaţii cu Serbia pentru a îndemna autorităţile de la Belgrad în angajarea unui dialog cu Priştina. "Sigur că în discuţii s-a pus în evidenţă necesitatea de a ţine Serbia pe traseul european, ea fiind un factor-cheie în stabilitatea Balcanilor Occidentali. Am subliniat, din punctul nostru de vedere, faptul că parcursul european al Serbiei nu trebuie condiţionat de recunoaşterea Kosovo. Sunt două chestiuni distincte", a menţionat Baconschi.
Ministrul de externe a mai afirmat că la reuniunea de la Bruxelles în general, s-a degajat concluzia că faza juridică a dezbaterii asupra statutului Kosovo s-a încheiat odată cu emiterea avizului Curţii de Justiţie. "Trebuie să revenim în arena politică pentru ca părţile să discute direct, să îşi asume responsabilităţi, astfel încât securitatea regională să fie garantată şi fiecare dintre statele din regiune să nu iasă din ritmul unor viitoare negocieri pentru aderarea la UE", a precizat Baconschi.
Înt