Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU - Soprana Valentina Naforniţă: Scala a fost o provocare pe care am fost tentată să o refuz

Publicat in Mediafax, marți 2 aprilie 2013 ·

Soprana Valentina Naforniţă, prezentă la Bucureşti pentru a participa la Gala Verdi - Wagner, ce s-a desfăşurat sâmbătă şi duminică la Opera Naţională din Capitală, a vorbit într-un interviu acordat MEDIAFAX despre premiul BBC Cardiff Singer of the World, despre emoţii şi ambiţii şi despre "acasă".

Câştigătoare a prestigiosului premiu BBC Cardiff Singer of the World pe 2011, pe când avea numai 24 de ani, Valentina Naforniţă spune în interviul acordat MEDIAFAX că, deşi a fost încurajată să se înscrie în competiţia celor mai bune voci din lume, nu i s-au dat prea mari speranţe pentru acest trofeu, în condiţiile în care, de foarte mult timp, nicio voce din România nu mai strălucise pe mult râvnita scenă.

Însă, dincolo de premiul BBC Cardiff Singer of the World, soprana spune că întreaga ei viaţă - ca de altfel a oricărui artist de operă care îşi doreşte o carieră frumoasă - este o disciplină continuă, de la cea mentală, care presupune renunţarea la emoţii şi orgolii inutile, până la un stil de viaţă sănătos, inclusiv alimentar.

În interviul acordat MEDIAFAX, soprana Valentina Naforniţă vorbeşte şi despre provocările profesiei pe care o practică şi căreia i s-a dedicat de la prima oră de canto clasic pe care a urmat-o şi spune că, deşi experienţa de pe scena Teatro alla Scala din Milano a fost una solicitantă şi a fost tentată iniţial să o refuze, acum nu se "întristează" deloc pentru că a făcut acest pas.

Prezentăm integral interviul acordat de soprana Valentina Naforniţă agenţiei MEDIAFAX:

Reporter: Când ai stabilit primul contact cu muzica de operă?

Valentina Naforniţă: Am început cu muzica uşoară pe când aveam cam 5 ani, odată cu primul concurs la care am participat. A continuat în perioada liceului, cu participări la diferite concursuri şi cu premii.

Întâlnirea mea cu muzica de operă s-a petrecut mult mai târziu, la vâr

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 7 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°