Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pasiunea pentru artă rezistă crizei, muzeele - mai greu

Publicat in Romania Libera, vineri 4 februarie 2011 ·

Criza este resimţită şi de muzeele de artă, pentru că din 2009 au dispărut donaţiile, iar uneori sunt probleme la plata facturilor pentru utilităţi.

Efectele crizei nu au diminuat numărul iubitorilor artelor plastice. Directorul Muzeului de Artă din Constanţa, dr. Doina Păuleanu, spune că dintotdeauna a existat un segment de nişă, un public ţintă, amator de artă, care a rămas fidel operelor de artă. Aşadar, vizitatorii sunt, în general, cam aceiaşi.

În colecţia muzeului constănţean se află 7.700 de lucrări, dintre care 3.000 sunt lucrări de pictură, 1.300 sunt sculpturi, iar restul lucrări de grafică. Mai există şi câteva obiecte decorative, mai puţine la număr. „În ultimii ani, s-a redus numărul donaţiilor.

În 2009, am avut ultimele donaţii. Una dintre ele este o tapiserie foarte mare, de 30 metri pătraţi, pe care am şi expus-o. Este realizată de un mare artist decorator din Bucureşti, Dana Drăgoescu. Am mai primit donaţii în ultimii ani, dar nu lucrări de primă linie. De exemplu, mi-a fost redescoperită o pictoriţă care a lucrat la Balcic în perioada interbelică. Acum doi ani am primit de la această doamnă, care atunci avea 100 de ani, 100 de lucrări cu subiect balcic", ne-a declarat directorul muzeului, dr. Doina Păuleanu. Muzeul de Artă din Constanţa a fost înfiinţat pe baza colecţiei de pictură şi sculptură provenite de la Pinacoteca Primăriei oraşului Constanţa şi prin achiziţii şi donaţii făcute de pictorul Marius Bunescu şi sculptorii Ion Jalea şi Boris Caragea. În prezent, muzeul din Constanţa trece printr-o perioadă dificilă. Instituţia de cultură are 16 angajaţi, trei dintre aceştia fiind muzeografi. Muzeul se descurcă foarte greu cu plata utilităţilor. Mai mult decât atât, clădirea în care funcţionează instituţia are nevoie de reabilitare.

Criza este resimţită şi de muzeele de artă, pentru că din 2009 au dispărut donaţiile, i

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 4 minute
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Va proteja NATO cerul Ucrainei? Parlamentarii germani propun ca dronele rusești să fie doborâte de pe teritoriul României și al Poloniei

HotNews acum o ora
Importanți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian de deasupra vestului Ucrainei chiar de pe teritoriul Alianței Nord-Atlantice, a r

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 54 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

VIDEO Jerry Seinfeld, boicotat în semn de protest la ceremonia de absolvire de la Universitatea Duke

HotNews acum 49 minute
Zeci de studenţi au părăsit duminică ceremonia de absolvire a Universităţii Duke, iar unii au scandat "Palestina liberă" pentru a protesta faţă de invitatul evenimentului, nimeni altul decât comediantul Jerry Seinfeld, relatează Reuters. Jerry Seinf

Gabriela Firea, pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei, iar Nicuşor Dan se află pe poziţia 8, ca independent / Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR), pe locurile 2 şi 3, Diana Şoşoacă, pe 5, Piedone, pe 6

News.ro acum 4 minute
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR). Nicuşor Dan, actualul primar, se află pe l

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Egiptul, anunț oficial privind plângerea împotriva Israelului pentru genocid la Curtea Internaţională de Justiţie depusă de Africa de Sud

Ziare.com acum 26 minute
Egiptul a anunţat oficial duminică, 12 mai, că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza.

Mihai Leu, mesaj de pe patul de spital! Campionul la raliuri a fost transferat de urgență în București

Cancan acum 44 minute
În urmă cu 3 săptămâni, Mihai Leu a suferit o intervenție chirurgicală la un spital din Hunedoara. Ulterior, el a ajuns la Spitalul Fundeni din Capitală. Aici este monitorizat de medicul care l-a operat în urmă cu aproape 10 ani, atunci când a fost

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 5 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum o ora
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°