Ne bucurăm că se domoleşte inflaţia. Motivele sunt numeroase. Le voi inşira pe cele mai semnificative.

Inflaţia mare a lovit puternic in stimulentele muncii. Preţurile căţărătoare au indepărtat numeroase categorii sociale de fluxul real al pregătirii şi performanţei profesionale. Iată o cauză, una dintre multe altele, ce a făcut ca noi să nu avem incă decăt o eficienţă modestă. De frica inflaţiei s-au dat indexări fără nici o legătură cu rezultatele economice. Au fost făcute incercări de deblocare financiară prin compensări, deşi adevăratele cauze ale arieratelor s-au dovedit a fi ineficienţa, indisciplina financiară şi lipsa celui mai elementar respect faţă de contractul economic.

Sigur, inflaţia a făcut şi bine. In sensul că, fără inflaţie, nu am fi scăpat de gravul dezacord dintre bani (mulţi) şi mărfuri (puţine). Răul a fost insă mult mai mare. In anii cu inflaţie foarte mare, uneori galopantă sau chiar explozivă, economia nu a funcţionat bine. Dar inflaţia mare a dus la iluzia de bine, in a cărei plasă au căzut intreprinderile de stat, cu deosebire cele monopoliste. Aceste intreprinderi au făcut profit murdar, din inflaţie. Iar după ce inflaţia a fost domolită, s-a văzut căt de greu este ca aceste intreprinderi să fie dezvăţate de drog, care le dădea doar senzaţia de bine, in timp ce le ucidea treptat. Toate aceste intreprinderi au nevoie acum ca să supravieţuiască de muncă indărjită, de organizare raţională a muncii, de asumare a riscului in afaceri şi de iniţiativă, de management performant. Valori cu care ele nu sunt obişnuite.

E limpede că romănii se săturaseră de preţurile in creştere neincetată. Şi că suportau tot mai greu inflaţia. Iată de ce, intre marile teme ale anilor 2000, a fost nominalizată ofensiva impotriva inflaţiei. O intrebare nu putea fi insă evitată: care va fi costul bătăliei cu inflaţia? Intrebarea