Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul pe 2008: cheltuielile sociale cresc cu 31%, iar investitiile cu 34%

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 10 octombrie 2007 ·

Statul mizeaza anul viitor pe un buget cu o cincime mai larg decat cel din 2007. De unde vin si unde merg banii publici?

Veniturile bugetare vor creste anul viitor cu 21%, iar cheltuielile cu 20%, conform proiectului de buget ce va fi aprobat astazi in sedinta de Guvern. Tot astazi, bugetul va ajunge pe masa Parlamentului, pentru dezbateri.

Pe partea de venituri, cele mai mari sume vor fi aduse de contributiile sociale (CAS) si taxa pe valoarea adaugata (TVA).

In schimb, cele mai mari cresteri ale incasarilor vor avea loc la CAS si la impozitul pe venit si salarii (29%, respectiv 28%, in lei).

Veniturile din impozitul pe profit vor creste cu 12%, in timp ce colectarile de TVA si accize vor creste mult mai lent, cu 16%, respectiv 8%.

De asemenea, bugetul mizeaza si pe o crestere substantiala a veniturilor nefiscale (redevente, taxe de mediu si altele), dar si a donatiilor (unde intra inclusiv fondurile europene nerambursabile).

Pe partea de cheltuieli, cea mai mare parte din buget (27% din cheltuielile totale) va merge catre asistenta sociala. De altfel, acest capitol va inregistra anul viitor si una dintre cele mai ridicate cresteri fata de 2007: 31% in lei, comparativ cu o crestere de 205 a totalului cheltuielilor.

De asemenea, cresteri importante vor avea loc si la investitii (cheltuieli de capital) - cu 34% si la transferuri (34%).

In schimb, subventiile vor scadea cu 2%, ca si capitolul "alte cheltuieli" (5%). Cheltuielile de personal (adica salariile bugetarilor) vor creste cu numai 5%, unul dintre cele mai reduse ritmuri din ultimii ani.

Sub media de 20% a totalului cheltuielilor vor creste si achizitiile publice (bunuri si servicii, cu 19%), dar si cheltuielile cu dobanzi pentru rambursarea imprumuturilor publice.

Statul mizeaza anul viitor pe un buget cu o cincime mai larg decat cel din 2

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum o ora
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 50 minute
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum 40 minute
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Candidatul AUR la primăria Capitalei, plângere la DNA împotriva lui Nicușor Dan

Gandul acum o ora
Mihai Enache, candidatul AUR la primăria Capitalei, a depus plângere penală marți la Direcția Națională Anticorupție împotriva lui Nicușor Dan. Plângerea vizează publicitatea electorală cu finanțare netransparentă a acestuia. Am depus plângere penal

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Marius Tucă Show începe marți, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 2 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum o ora
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 2 ore
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°