Învăluie în atâta graţie scena că-ţi taie respiraţia fiecare mişcare a sa, bine gândită, căci Lelia este mereu atentă la detaliile care desăvârşesc dansul.

„Nu pot apărea oricum. Mă vede o Craiovă întreagă“. Cuvintele spun totul despre Lelia Vais, o balerină cu atitudine. De altfel, o găseşti în teatru mai tot timpul. Mai precis în Sala de balet a Liricului Elena Teodorini unde repetă, şi iar repetă, până când simte că nu există detaliu care să poată aduce atingere perfecţiunii dansului pe care-l dăruieşte cu atâta drag, de fiecare dată, tuturor spectactorilor. Nu este loc pentru superficialitate în profesia pe care a ales-o trup şi suflet pe când era un ghem de om. Şi, Slavă Domnului, că a existat bunica sa, care i-a intuit bucuria de a dansa şi i-a deschis drumul spre baletul profesionist. Primii paşi au fost cei făcuţi în faţa televizorului, următorii la Şcoala Populară de Artă, iar cei definitorii la Liceul de Coregrafie din Capitală. Acolo a început să se contureze profilul unui destin lăsat pe braţele dansului.

Baletul, o poveste

Avea 11 ani când a văzut spectacolul „Lacul lebedelor“, cu Magdalena Popa, prima balerină a României la acea vreme. A fost pur şi simplu fascinată, la fel cum s-a întâmplat cu toată perioada petrecută aproape de soliştii Operei Române. „Am învăţat meserie pe scena Operei. Era o scenă pe care respiram“, povesteşte Lelia Vais. De altfel, şcoala bucureşteană a fost decisivă în formarea sa. „Port şi astăzi cu mine acea conştiinţă profesională dobândită în şcoală“, mărturiseşte artista, care trăieşte mereu cu sentimentul că este loc de mai bine, oricât de sus te-ai afla în profesie. Iubeşte totul la balet. Graţia, întreaga energie pe care ţi-o dă şi ţi-o consumă, limbajul mişcărilor ce reuşesc de cele mai multe ori să dezvăluie mesaje la fel metaforic precum o fac şi cuvintele.

Citeşte în continuarea poveşt