Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La revedere, Toja! Piţurcă renunţă la columbian

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 13 iulie 2010 ·

Piţurcă nu-l place deloc pe columbian, pe care vrea neapărat să-l vîndă pînă începe campionatul

Agentul mijlocaşului sud-american va fi la Bucureşti în weekend, ca să grăbească despărţirea

Cariera lui Juan Toja la Steaua e curmată de Victor Piţurcă. Mijlocaşul adus acum doi ani de la Dallas nu e deloc pe placul actualului antrenor, pe care mai rău l-a enervat în perioada de pregătire, prin prestaţiile proaste din amicale şi prin comportamentul avut în timpul antrenamentelor.

Columbianul de 25 de ani e transferabil şi costă 500.000 de euro. Piţurcă speră să-i găsească un cumpărător cît mai repede, astfel încît să poată folosi suma pentru achiziţionarea altui jucător. Toja nu are în acest moment nici o propunere concretă, dar agentul lui va fi la Bucureşti în weekend, urmărind să primească o foaie oficială care să ateste preţul fotbalistului.

Juan e indezirabil în Ghencea şi din cauza statutului incert pe care îl are în cadrul lotului, dar şi din raţiuni financiare. A pierdut echipa în faţa nou-veniţilor Răduţ şi Păcurar, dar a rămas cu un salariu printre cele mai mari de la Steaua şi din Liga I: 275.000 de euro pe sezon. E al doilea din lot la acest capitol, după nou-venitul Geraldo Alves, care încasează cu 25.000 de euro mai mult.

6 jucători din lot pot acoperi postul pe care evoluează Toja: Răduţ, Păcurar, Tănase, Angelov, Bicfalvi şi Bogdan Stancu

Vrea să acopere cheltuielile

De cînd a venit la Steaua, Piţurcă a încasat bani pe un singur jucător dintre cei 15 la care a renunţat. Ovidiu Petre a fost unicul profitabil, pe care clubul a primit 1,5 milioane de euro cînd l-a vîndut la Al Nasr. Suma respectivă a acoperit aproape integral achiziţiile făcute în vara asta, aşa că Piţi urmăreşte ca prin vînzarea lui Toja să-şi deblocheze noi fonduri de transferuri.

Ts

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 26 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Un tribunal ucrainean dispune arestarea preventivă a ministrului demisionar al agriculturii

News.ro acum 55 minute
Un tribunal ucrainean a ordonat vineri ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de terenuri deţinute de stat în valoa

Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 52 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,5 a avut loc la ora 2.05, adâncimea de 141.9 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Braşov şi Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotar

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°