Raportul elaborat de Comisia  Europeană pentru Democraţie prin drept este cel mai ambiţios document de până acum ce analizează, în logică constituţională, evenimentele care s-au succedat în vara lui 2012. Este aceasta o analiză cu atât mai importantă cu cât maniera de lectură a Comisiei plasează întreaga problematică pe terenul solid al constituţionalismului,  descurajând discursurile mediatice părtinitoare care au predominat în intervalul de după iulie 2012.

Observaţiile Comisiei evidenţiază  atât punctele slabe ale regimului constituţional românesc, cât şi disponibilitatea autorităţilor, ( Parlament şi Guvern) de a ignora spiritul de colaborare şi de moderaţie ce s-ar cuveni să definească o democraţie consolidată.   Diagnosticul Comisiei  relevă limitele fundamentale ale procesului de constituţionalizare în România. După douăzeci de ani de la adoptarea  constituţiei sale, România este incapabilă să treacă testul unei crize politice. Rezultatul confruntării ce opune instituţiile statului este ignorarea deliberată a regulilor gândite în vederea  gestionării unui asemenea tip de  situaţii.

Esenţială este lectura pe care raportul Comisiei o dă carenţelor regimului constituţional în materia echilibrului şi separaţiei puterilor în stat. Opţiunea atâtor cabinete în favoarea ordonanţelor de urgenţă a dat naştere unei practici pe care vara lui 2012  a exacerbat-o. Raportul Comisiei evidenţiază utilizarea ordonanţelor de urgenţă în domenii pe care legea fundamentală le scoate de sub imperiul ei. Testul de constituţionalitate  la care recurge Comisia este cel la care ar fi   fost obligat să recurgă autorul  textelor,  Guvernul României. Reglementarea, prin intermediul Ordonanţelor de Urgenţă, a unor chestiuni  ce ţin de competenţele Curţii Constituţionale sau de pragul de  validare al referendumurilor echivalează cu o încălcare deliberată a textului constituţio