De-abia s-a semnat misteriosul acord privind constituirea AIE 2, de-abia a fost instalat noul guvern şi prezentat programul de guvernare, că opinia publică este din nou intrigată cu avertismentul că „se va spune lucrurilor pe nume", dacă... Dacă ce? Şi ce să se spună?
Avertismentul vine de la liderul PL Mihai Ghimpu şi deocamdată nu este limpede dacă exotismul exprimării domniei sale şi retorica justiţiară sunt cauzate încă de resentimentul unei ponderi sub aşteptări a PL în simpatiile electoratului şi în noua arhitectură a puterii sau dacă, într-adevăr, e ceva îngrijorător în sânul triumviratului AIE.
Liderul PL sugerează că, aşa cum stau lucrurile acum sau cum riscă să stea, ar exista un fel de posibilitate, dacă nu chiar - ferească Sfântul - intenţie, în interiorul triumviratului de a-şi sabota propriile reforme declarate.
„Ori noi facem ceea ce ne asumăm, - cităm din dl Ghimpu - ori ‘Bonjour maman!'. Nu ies din alianţă, dar o să cânt la saxofon. Eu într-o bună zi o să merg şi o să tai... şi-am să spun lucrurilor pe nume cum stau! Nu o să mă mai oprească argumentul că dacă spun - revin comuniştii! Nu o să mă mai intereseze. Ce rost are? Ori ei comunişti, ori alţii necomunişti - dacă nu se mişcă lucrurile înainte, care este sensul acestui act al guvernării dacă nu schimbăm lucrurile?".
Dl Ghimpu găseşte nimerit să jongleze cu năduf cuvinte gen „naşu", „Sicilia", „mafie" şi să constate că „oamenii nu mai cred în nimic" cu referire transparentă la guvernarea abia instalată...
Toate ar fi uşor amuzante dacă, de exemplu, în aria celor trei lideri de componente AIE, liderului liberal i s-ar fi rezervat, mutual, partitura paznicului la puritatea actului guvernării. Numai că menirea asta ar trebui să o aibă nu atât „saxofoniştii", cât ziariştii sau menestrelii opoziţiei... Şi nu chiar de la kilometrul zero al unui drum care s-ar dori să dureze
