Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele șapte bande de hoți care au făcut a doua naționalizare

Publicat in Vox Publica, joi 19 aprilie 2012 ·

Când cineva nu-și primește proprietatea înapoi, altcineva suge bani.

Bazaconia de a restitui doar 15% din valoarea proprietăţilor tâlhărite de comunişti e doar cel mai recent episod dintr-o tâlhărie care nu se mai termină de 65 de ani. Până în 1989, măcar lucrurile erau simple: proprietăţile au fost confiscate pentru a deveni “bunuri ale întregului popor”. Desigur, prin reprezentanţii săi.

După, lucrurile s-au complicat iar beneficiarii s-au înmulțit, iar proprietarii au rămas tot la coada listei. Iată cine a câștigat de pe urma celei de-a doua naționalizări.

1. Însuși statul hoț, care n-a vrut nici să se mute din proprietățile confiscate, dar nici să plătească sume la discreția proprietarului, așa cum e firesc într-o negociere normală.

2. “Chiriașii”, de fapt nomenclaturiști și urmașii lor care nu s-au îndurat să-și părăsească vilele selecte cumpărate cu un euro metrul pătrat sau închiriate cu un cent.

3. Securiștii și alți birocrați care au avut liste de proprietăți ușor de trecut pe nume propriu.

4. Falsificatorii de înscrisuri și mărturii, care au inventat titluri de proprietate.

5. Negustorii de drepturi litigioase, care au cumpărat proprietăți la o zecime din preț și apoi au mituit justiția să le dea dreptate.

6. Brokerii de la mica-publicitate, care au țesut o adevărată rețea parazitar-birocratică în calea Fondului Proprietatea spre bursă.

7. “Evaluatorii” care deși n-aveau nici o treabă în toată problema au luat și contracte umflate de la stat și “bonusuri de performanță” de la pretinșii proprietari.

Comentarii pe riscograma.ro

Când cineva nu-și primește proprietatea înapoi, altcineva suge bani.

Bazaconia de a restitui doar 15% din valoarea proprietăţilor tâlhărite de comunişti e doar cel mai recent episod dintr-o tâlhărie care nu se mai termină de 65 de ani. Până în 1989, măcar lucrurile erau s

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum o ora
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 49 minute
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum o ora
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Hamas, după negocierile pentru un armistițiu: ”Mingea este în întregime în terenul Israelului”

Ziare.com acum 41 minute
"Mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, au declarat vineri, 10 mai, reprezentanții mișcării islamiste palestiniene Hamas, după plecarea din Egipt, unde au avut loc negocie

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 20 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 7 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 4 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°