Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De Paşti, 800 de poliţişti şi jandarmi vor asigura ordinea şi liniştea publică

Publicat in Adevarul, joi 21 aprilie 2011 ·

Datorită faptului că anul acesta Sărbătorile de Paşti coincid cu Zilele Oraşului, poliţiştii şi jandarmii giurgiuveni vor veghea pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice fiind prezenţi pe toată perioada desfăşurării celor două evenimente

Astfel că, în perioada 21-25 aprilie, cele aproximativ 800 de organe de ordine şi-au făcut deja planul de acţiune şi vor acţiona în zona lăcaşurilor de cult, a pieţelor, târgurilor şi oboarelor din municipiul şi judeţul Giurgiu, dar şi în perimetrul în care se vor desfăşura spectacolele cultural-artistice organizate pe esplanada din faţa Primăriei municipiului.

Pe străzi 24 de ore din 24

„Printre priorităţile poliţiştilor şi jandarmilor se numără prevenirea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială, prevenirea actelor de tulburare a manifestărilor la care vor participa cetăţenii judeţului, precum şi monitarizarea şi descurajarea grupurilor de persoane care comit scandaluri” a declarat purtătorul de cuvânt al Inpectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, comisar Mirela Gheţa.

De Paşti vor fi „pe fază” şi poliţiştii din structurile de investigaţii criminale şi intervenţie rapidă. Aceştia nu se vor da înapoi de la aplica cu fermitate legea, atunci când se constată comiterea de fapte antisociale fiind în teren 24 de ore din 24. Pentru a preveni eventuale evenimente nedorite, poliţiştii le recomandă cetăţenilor să respecte regulile stabilite de organizatorii spectacolelor, să evite consumul excesiv de alcool, să nu poarte asupra lor arme albe sau arme de foc şi să solicite ori de câte ori este nevoie, sprijinul forţelor de ordine.

Serviciul Rutier la datorie

Este bine cunoscut faptul că în perioada sărbătorilor, numărul celor care încalcă regulile de circulaţie creşte semnificativ.

„65 de poliţişti rutieri vor fi prezenţi în trafic pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 12 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 6 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°