Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miliardarii vor în turism

Publicat in Romania Libera, luni 12 aprilie 2010 ·

Romeo Dunca şi Ioan Popa intenţionează să investească în baze turistice de pe Muntele Mic şi de pe Semenic. Staţiunile turistice din Banat sunt pe cale să renască cu ajutorul miliardarilor locali. În ciuda crizei, unii dintre aceştia au anunţat că vor investi ­sume importante de bani în zone precum Semenic ori Muntele Mic. Localnicii sunt însă sceptici.

Pentru Muntele Mic, unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, Romeo Dunca, a pregătit un plan de dezvoltare inspirat de modelul ­austriac. Romeo Dunca a anunţat că „voi face o investiţie de 50 de milioane de euro în staţiunea Muntele Mic. Ceea ce înseamnă spaţii de cazare, pârtii, instalaţii şi alte utilităţi".

În acelaşi timp, în partea de est a Reşiţei, mai exact, la nici 40 de kilometri, alte peste 14 milioane de euro ar urma să fie investite şi pe Muntele Semenic. De această dată, iniţiativa aparţine unui grup de 30 de patroni de hoteluri, moteluri şi pensiuni din zona Văliug - Semenic - Gărâna.

În opinia lor, această zonă ar putea deveni principalul pol de atracţie turistică din Banat. Ioan Popa, unul dintre investitori, spune că „Proiectul vizează amenajarea unei telecabine care să lege Văliugul de Platoul Semenic şi apoi a unui telescaun care să lege Semenicul de staţiunea Gărâna. În proiecte sunt incluse toate utilajele, amenajările şi facilităţile existente în orice staţiune austriacă"- loc de unde s-au inspirat iniţiatorii, de la maşini de produs zăpada, şcoli de schi şi instalaţii nocturne până la pârtii de plastic pentru săniuş vara.

Decădere şi paragină

La această dată, Muntele Semenic arată deplorabil. Cu excepţia unui singur hotel, toate spaţiile de cazare, ce numărau cândva peste 3.500 de locuri, sunt acum abandonate, distruse şi închise. Lucrurile nu au stat mai bine nici pe timp de iarnă. Dacă în alţi ani zăpada de pe Semenic măsura în jur de un metru şi ţinea câ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Atalanta a învins cu 3-0 Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs

News.ro acum 25 minute
Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024. UPDATE

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum o ora
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 2 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 2 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 10 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 3 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Marius Tucă Show începe joi, 23 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: Rareș Hopincă

Cancan acum 2 ore
Invitații zilei sunt Rareș Hopincă, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
dum.

14°/24°
Iasi
acum

19°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
dum.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/24°