Dinamo a câştigat, aseară, derby-ul cu Rapid, scor 1-0, printr-un gol marcat de Ionel Dănciulescu. Sursa: Octavian Cocoloş
Rapid şi Dinamo s-au înfruntat, ieri, în derby-ul etapei a 21-a a Ligii I. Oaspeţii au reuşit să câştige toate punctele după ce au învins, la limită, scor 1-0.
Ionel Dănciulescu a fost eroul echipei din Ştefan cel Mare. Veteranul din ofeniva "roş-albilor" a marcat în minutul 65, singurul gol al întâlnirii, învingându-l pe Pecanha cu o lovitură de cap, după o centrare a lui Curtean.
După acest meci, Dinamo ocupă locul al 6-lea în clasament, cu 36 de puncte, iar Rapid se află pe poziţia a 8-a, cu 29 de puncte.
Rapid - Dinamo 0-1
Marcatori: Dănciulescu (65)
Echipele de start:
RAPID: Pecanha - Al. Coman, Abrudan, Oros, N. Vasile - N. Grigore, E. Dică - M. Roman, Grigorie, Martin - Herea. Antrenor: Marian Rada
DINAMO: Bălgrădean - L. Rus, Luchin, Grigore, Muşat - C. Matei, Boubacar, C. Munteanu, Curtean - Dănciulescu, Alexe. Antrenor: Cornel Ţălnar
LIVE
Meciul s-a încheiat.
Min. 89: A intrat A. Matei şi a ieşit Coman.
Min. 86: Strătilă i-a luat locul lui C. Matei.
Min. 74: Dandea a reluat cu capul de la 6 metri, dar a ratat.
Min. 74: Dandea i-a luat locul lui Boubacar.
Min. 73: Ciolacu a intrat şi a ieşit Dică.
Min. 65: GOOOLLL Dinamo!!! Dănciulescu a reluat imparabil, cu capul, de la 7 metri, din centru defensivei gazdelor, după o centrare a lui Curtean.
Min. 58: Ioniţă i-a luat locul lui Martin.
A început partea a doua.
S-a încheiat prima repriză. Rapid şi Dinamo sunt la egalitate: 0-0.
Min. 45: Dănciulescu a reluat peste poartă de la 8 metri.
Meciul este alert, dar niciuna dintre echipa nu a marcat după prima jumătate de oră.
Min. 14. Roman, şut în diagonală, de la 20 de metri, mingea se duce pe lângă poartă. @N_P