Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea Supremă anunţă astăzi dacă va confisca averea nejustificată a fostului ministru Dan Ioan Popescu

Publicat in Gandul, vineri 5 iulie 2013 ·

Cei cinci judecători ai secţiei civile a Curţii Supreme vor anunţa astăzi dacă vor confisca 4 milioane de lei din averea fostului ministru Dan Ioan Popescu. Despre această sumă ANI susţine că a fost obţinută pe căi ilicite. În faza de fond instanţa a dat dreptate ANI şi a dispus confirscarea banilor. Fostul ministru a făcut recurs la completul de cinci judecători. Decizia de astăzi a instanţei este definitivă şi ar putea reprezenta un precedent în privinţa procedurilor de cofiscare a averilor nejustificate.

Curtea Supremă a admis, în 14 iulie 2011, sesizarea Parchetului instanţei supreme privind dobândirea averii de către Dan Ioan Popescu şi soţia sa şi a decis confiscarea a peste patru milioane de lei. Decizia a fost contestată de Dan Ioan Popescu la completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Judecătorii au arătat în motivarea deciziei că peste patru milioane de lei din averea dobândită de fostul ministru PSD al Industriilor Dan Ioan Popescu, împreună cu soţia, reprezintă cheltuieli făcute în baza unor venituri a căror obţinere s-a dovedit a fi ilicită.

Instanţa a constatat că valoarea de 2,62 milioane de lei, pretins încasată în baza unui contract de cesiune de părţi sociale la SC Ital Agency SRL, nu poate fi inclusă la capitolul venituri, nefiind dovedită ca fiind obţinută real, "deci cu atât mai puţin licit". Judecătorii au apreciat că actul juridic de cesiune a părţilor sociale a fost fictiv şi fondat pe o cauză falsă.

Totodată, instanţa a înlăturat de la capitolul venituri suma de 568.000 de lei care ar fi fost obţinută din vânzarea în regim de consignaţie a 41 de obiecte, întrucât acestea nu apar în certificatul de moştenitor şi nici nu s-a dovedit că Elena Popescu le-ar fi introdus în ţară cu ocazia căsătoriei.

În ceea ce priveşte suma de 155.744 de lei care ar fi fost cheltuită pentru achiziţionarea de obiecte de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 18 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°